Interviu acordat pentru www.augustinbercean.com în septembrie 2019

În acest an, cea de a doua ediție a Galei Folk lugojene se va desfășura sub titulatura „Legende”, reunind, pe scena Teatrului lugojean, trei legende ale muzicii , Dan Andrei Aldea, Freddy Stauber și Corina Ignea.

Dan Andrei Aldea – muzician poliinstrumentist (chitară, vioară, claviaturi, blockflöte, muzicuță, chitară bas), aranjor și compozitor român. Liderul formației Sfinx în anii șaptezeci, s-a stabilit din 1981 în Occident (în Germania, la Munchen), unde își construiește un studio de înregistrări, Dan’s Own. Se specializează pe activitățile corespunzătoare (aranjor, instrumentist de studio).
În România, a participat ca solist vocal, instrumentist, compozitor sau aranjor pentru câteva sute de piese, sub nume propriu sau în ajutorul altor muzicieni. A abordat o paletă stilistică largă, pe care a extins-o cu atât mai mult după stabilirea sa în Germania: muzică clasică, blues, rock, reggae, pop-rock, folk, jazz, country. Este considerat unul dintre cei mai creativi chitariști români, fiind apreciat și ca un foarte bun tehnician (fiind unul dintre putinii chitariști solo care au studiat mai întâi vioara).
Aldea a scris și interpretat cu Sfinx piese precum: „Șir de cocori”, „Om bun”, albumul-concept „Zalmoxe”, piesele „Din nou acasă”, „Fetele albine” ș.a. A participat în calitate de compozitor sau instrumentist la înregistrarea discurilor unor artiști ca Dida Drăgan, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă, Vali Sterian, Doru Stănculescu.
Dan Aldea a fost implicat și în lumea teatrului și filmului, scriind muzică de scenă, dar și coloana sonoră pentru filmul Nunta de piatră (1972, în colaborare cu Dorin Liviu Zaharia). Pentru scenă, a scris singur sau cu ajutorul celorlalți membri Sfinx, muzica spectacolelor Suferințele tânărului W (Goethe), Elisabeta I, A douăsprezecea noapte (Shakespeare). Din muzica acestuia din urmă a rămas celebru „Cântecul bufonului”, cunoscut astăzi publicului și prin alte interpretări.
Dupa numeroase propuneri venite de-a lungul anilor, dupa 33 de ani de absenta din Romania, Dan Andrei Aldea s-a reintors „Din nou acasa”!

„Lucrez, după atâţia ani, la versiunea finală a discului Zalmoxe(…)”

Augustin Bercean: Ce face artistul Dan Andrei Aldea, în anul 2019?

 Dan Andrei Aldea: In primul rând… artistul Dan Andrei Aldea? Eu nu mă consider un artist. Când eram mai puşti, credeam ca o să devin, dar nu am devenit, asta e situaţia. Sunt, în general, un om competent în muzică. Ce fac la ora asta? Lucrez, după atâţia ani, la versiunea finală a discului Zalmoxe, ca să îl scoatem în varianta totală. El ar fi trebuit să fie un dublu LP, dar a iesit unul singur – şi acela ciuntit.

Augustin Bercean: Dar şi în acest caz e considerat, de către foarte multă lume, cel mai bun disc rock din România, aşa ciuntit cum a ieşit el.

Dan Andrei Aldea: Aşa cred si eu.

Augustin Bercean: Mă bucur să aud că sunteţi în focurile creaţiei şi că veţi aduce Zalmoxe acolo unde vi l-aţi dorit. Presupun că e dezastruos pentru un artist să-şi vadă munca ciuntită.

Dan Andrei Aldea: Vă spun foarte cinstit, dacă fac discul ăsta aşa, îl fac pentru mine însumi. Dacă o să îl şi cumpere cineva, foarte bine, dar eu nu îmi pun nici cea mai mică bază în acest lucru.

„(…)cu cât ştii mai mult despre meseria ta, cu atât îţi dai seama că nu ştii nimic.” 

Augustin Bercean: Înseamnă că nu îl gândiţi la modul comercial, ceea ce este un lucru şi mai bun.

Sunteţi considerat, în general, de toată lumea, cel mai bun chitarist român al tuturor timpurilor. Această titulatură v-a avantajat sau v-a dezavantajat în carieră?

 Dan Andrei Aldea: E foarte greu de răspuns. Eu am trăit în Germania 35 de ani, unde am intrat in lumea studiourilor foarte rapid. Cred că dacă nu aş fi avut o bază chitaristică ca să pătrund, nu aş fi pătruns. Pe partea asta m-a ajutat. Pe de altă parte, ştiţi cum este, cu cât ştii mai mult despre meseria ta, cu atât îţi dai seama că nu ştii nimic. Se deschid drumuri noi, nu mai ai timp să studiezi, să mai aprofundezi. Ce să zic? Să-mi dea Dumnezeu să mă menţin aşa cum sunt cel puţin o perioadă de timp.

„Mie muzica folk nu mi-a spus nimic, până când am ascultat şi câţiva folk-işti adevăraţi(…)”

Augustin Bercean: Spectacolul de la Lugoj, la care veţi participa, poartă denumirea de Folk. Cum definiţi acest gen muzical? Ca o mică paranteză, eu personal, am o foarte mare dilemă în a defini acest gen, mai ales la ce se cântă acum, sub această titulatură.

Dan Andrei Aldea: Aceleaşi dileme le am şi eu. Când a apărut folk-ul, mult timp nici nu l-am băgat în seamă. Mie muzica folk nu mi-a spus nimic, până când am ascultat şi câţiva folk-işti adevăraţi, care, de fapt, nici nu sunt folkişti, dacă e să o iei aşa. De pildă, Doru Stănculescu. Am spus întotdeauna şi o repet, este cel mai mare compozitor român în viaţă. Am lucrat cu el la două discuri şi, poate, mai apucăm să îl facem şi pe al treilea.

Augustin Bercean: Am şi eu o mică colecţie de vinyl-uri, din anii ‘70, printre care şi multe folk, şi, într-o zi, am început să le citesc coperţile.  90% dintre ele aveau coperţile concepute de Alexandru Andrieş şi chitara solo (sau electrică) a lui Dan Andrei Aldea. Aţi colaborat cu foarte mulţi artişti. Cum aţi perceput această colaborare?

Dan Andrei Aldea: S-a întâmplat ca toţi cei pe care i-am ajutat la începuturile lor să ajunga artisti de clasă A, în România. Poate pentru că i-am ajutat şi eu, nu ştiu. O pot spune ei. Pentru mine, faptul că am avut atâtea colaborări, a fost un lucru pozitiv. Pe vremea aceea, noi, în Bucureşti vorbesc, făceam parte dintr-un grup foarte mic de oameni, care, între noi, n-aveam nicio taină, nu mergeam cu nasul pe sus, nu zicea nimeni „eu cant mai repede decât tine” sau ceva de genul ăsta. Eram toţi, cât de cât, egali. Veneam toţi pe la fiecare să întrebăm una alta, să mai tragem cu urechea la ce mai e nou. În general, la noi, la Sfinx, în studio, toată lumea venea ba să vadă o aparatură, un  synthesizer, ba să vadă cum şi ce se mai cântă. (eu, în timpul acela, stăteam toată ziua la studio şi studiam). Mergeam şi eu pe la ei. Nu era o competiţie între noi, mai degrabă prietenie şi respect reciproc. Dacă au venit la mine Mircea Vintilă, Vali Sterian sau Doru Stănculescu, nu înseamnă că au venit în genunchi, rugându-se. Au venit ca prieteni. Toţi luptam pe acelaşi front.

„(…) Păunescu mi-a îmbogăţit viaţa.” 

Augustin Bercean: Care este părerea dumneavoastră despre Cenaclul Flacăra, cel de până în anii 80? Cum ați perceput mișcarea respectivă la acel timp? Desigur, astăzi avem tendința de a analiza altfel.

 Dan Andrei Aldea: Cenaclul Flacăra, sub Adrian Păunescu, a fost un fenomen muzical unic, care a depăşit graniţele muzicale. Când spun unic, mă refer la faptul că în nici o ţară de pe glob, fie SUA, fie Anglia, fie care vreţi dumneavoastră, nu a existat aşa ceva. Despre Păunescu… bine, şi eu am fost certat cu el, ca toată lumea. Ne-am cerut scuze din vârful buzelor şi ne-am împăcat după vreo 2 ani. Mie, Păunescu mi-a îmbogăţit viaţa. Sunt fericit că am apucat să fiu lângă el şi să ascult cartea de sonete, citită chiar de el, încă înainte de a fi publicată.

Augustin Bercean: Din punct de vedere artistic, plecarea în occident a fost un plus sau un minus?

 Dan Andrei Aldea: Toată lumea zice că “m-a coborât, că Aldea s-a ratat în Vest, şi-au batut joc de el” etc. În general, pe român îl recunoşti de la o poştă că e român. Pentru român are valoare doar cel căruia i-a dat el însuşi valoare, în România. Fuge în Vest respectivul? Mamă, toată lumea ştie că se bat Genesis şi King Crimson pe el. Michael Jackson e cel mai mare! Vine Michael Jackson în România? Deja auzi „Maimuţoiul ăla? nici nu cântă, face playback! Ce, dacă avea valoare, venea el în România?” Revenind, eu zic că pe mine plecarea în occident m-a ajutat enorm, aşa am ajuns să intru în competiţie cu artişti foarte mari, cu case de discuri foarte mari, şi trebuia să sun ca ei, dacă nu poate chiar mai bine. De fapt, trebuia să sun MULT mai bine decât ei, ca să poată cineva să vadă că eu sunt Aldea, din Germania.

„ …oricât de repede cânţi la chitară, întotdeauna, undeva pe pământul acesta, este cineva care cântă şi mai repede.” 

Augustin Bercean: Adevărul e că nu era simplu să confirmi în occident. Toți credeau că dacă treci granița și scapi de blocul comunist, gata, ești văzut ca un mare muzician.

Ce chitariști străini v-au impresionat de-a lungul vieții?

  Dan Andrei Aldea: În anii tinereţii, când am ascultat prima dată Jimi Hendrix, am zis „ăsta-i omul şi gata!”. Mult timp după aceea mi-am dat seama că era în mică măsură idealul meu despre chitară. După aceea am mai ascultat John McLaughlin, mi-a placut foarte mult. Când am ajuns în Germania, am apucat să văd câţiva foarte buni chitarişti, să îmi dau seama, încă o dată, că dacă eu cânt o piesă de John McLaughlin, dacă trăiesc în România, mă cred egal cu el. Când eşti în aceeaşi încăpere şi îl vezi cum cântă o oră sau două de nu ştii dacă a repetat vreun pasaj vreodată, realizezi diferenţa dintre marile staruri şi Dan Andrei Aldea. Dacă nu realizezi, eşti un prostănac. Între timp, au început să-mi placă mai mulţi chitarişti, dar nu neapărat cei mai rapizi. Guthrie Govan, de pildă, sau Shawn Lane (rip). A mai zis cineva o chestie: oricât de repede cânţi la chitară, întotdeauna, undeva pe pământul acesta, este cineva care cântă şi mai repede. 

Augustin Bercean: Dintre chitariștii actuali români, pe cine ați remarca?

 Dan Andrei Aldea: In primul rând e Florin Ochescu, care, mai nou, nici nu prea mai cântă. Există un Rareş Totu, există un Călin Pop sau băiatul lui, Marius Pop, chitaristul lui Smiley – dar l-am văzut şi în conjuncturi mai bune.

„Trăiam într-un mediu care ajută la creaţie.”

Augustin Bercean: În anii 70 ați făcut muzică de film, de teatru, ați cântat la Flacăra, concerte cu Sfinx, multiple colaborări muzicale plus studiul chitarei. Când aveați timp pentru toate?

Dan Andrei Aldea: Dom’le, pe timpul ăla dormeam mai puțin și lucram mai mult. Am avut şi bafta să-mi încep cariera în trupa Sfinx, trio la acea dată, cu Marian Toroimac şi Bibi Ionescu. Marian era şi coleg cu mine la Conservator, cu un an mai mare. Trăiam într-un mediu care ajuta la creaţie. Cu Marian, mai ales, am reuşit niste lucrări fantastice, într-un timp foarte scurt. Acuma stau la o piesă o lună, până înţeleg ce se întâmplă, după care urmează un an de imprimare.

Augustin Bercean: Ce să se aștepte lugojenii pentru concertul din 27 septembrie?

Dan Andrei Aldea: Să nu vină publicul să asculte vreun mare chitarist, că eu nu mă consider aşa. O să cânt câteva piese din vechile hituri, Om bun, Şir de cocori, mai vreo 2-3 piese de folk, că tot este Gala Folk, şi ceva covers, Macarale? Chimistul amator? Sincer, încă nu ştiu. 

Augustin Bercean: Noi vă așteptăm cu foarte, foarte mare drag, și ne bucurăm (în primul rând eu) că am reușit să vă avem ca invitat la Lugoj, îi mulțumim și impresarului Florin Budeau, cu ajutorul căruia am reușit acest lucru.

Vă mulțumim și vă așteptăm!