Povestea primului Festival de Blues, de la Lugoj

Anul acesta, s-au împlinit 12 ani de la organizarea primei ediții a Galei de Blues, de la Lugoj. Pentru că de-a lungul timpului am auzit mai multe versiuni referitoare la acest început, m-am gândit că ar fi bine să intre în istoria culturală a orașului și povestea adevărată. Când scriu aceste rânduri, Casa de Cultură a municipiului Lugoj, instituția care a ”păstorit” acest eveniment, urmează a intra și ea în istorie. Mă rog, altă administrație, altă startegie culturală, altă viziune. Există, touși, un trecut cultural al orașului. Bun, rău, nu contează, el există și trebuie povestit.

Povestea:

afișul primei ediții a Festivalului de Blues Lugoj

În 2008 (eram, de vreo 3 ani, angajat ca referent cultural la Casa de Cultură a municipiului Lugoj), pe la final de noiembrie, mă aflam în drum spre stațiunea Geoagiu – Băi. Tocmai ce fusese premiat Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu”, de către Fundația Europeană Drăgan, la prima ediție a Galei premiilor lugojene (primisem 1000 de euro). Hotărâsem să sărbătorim acest eveniment cu toată trupa de teatru. Am plecat cu mai multe mașini personale. Eu m-am nimerit într-o Dacie, împreună cu alți trei  colegi (și prieteni). În mod normal, cu o mașină bună și cu un șofer care are cât de cât habar de geografia României, drumul (Lugoj-Geoagiu-Băi) se parcurge într-o oră și jumătate, hai, cel mult două ore. Noi abia după două ore am observat că am greșit drumul… Trebuia să ne întoarcem și astfel mai dura cel puțin o oră să ajungem la destinație. Ne-am întors. Am oprit în primul sat (re)ieșit în cale și am “alimentat” cu câteva beri necesare continuării drumului într-un mod plăcut, fără nervi și înjurături, într-o atmosferă destinsă și cu o ignorare completă a șoferului. Și tot stând noi așa în mașină, discuțiile au “alunecat”, bineînțeles, spre zona noastră lucrativă, cultura. Din nou, ca de multe alte dăți, am început să deplâng ”situația tristă a iubitorului de blues și jazz lugojean”, care nu are unde  să-și satisfacă nevoile intelectual-culturale. La un moment dat, unul  dintre colegi m-a întrebat :” De ce nu mergi tu la actualul primar (de vreo 5 luni se schimbase primarul)  să-i propui să finanțeze un festival?” – și așa s-a născut ideea!😉

Ca o paranteză:

când acceptasem să mă angajez la Casa de Cultură a municipiului Lugoj (da, greu de crezut, dar directorul de atunci al Casei de Cultură a municipiului Lugoj s-a rugat vreo 2 luni de mine să accept postul ), am făcut-o cu condiția ca acțiunile culturale organizate de către Casa de Cultură a municipiului să fie mai diversificate, să ieșim din tiparul: “teatru/cor/folclor”.Și chiar am reușit să obțin, la un moment dat, o finanțare pentru cateva actiuni culturale, printre care si un concert de blues. Trupa invitată atunci a fost Bega Blues Band, din Timișoara, prilej cu care l-am cunoscut și m-am și împrietenit, cu legendarul Bela Kamocsa, fost component al trupei Phoenix, dar, mai ales , organizatorul a mai multor festivaluiri de jazz și blues. Deci, știam pe cineva cu experiență în domeniu, care mă putea ajuta! Mai trebuia să rezolv cu finanțarea, ceea ce nu era deloc simplu, ținănd cont de relația mea cu primarul cel nou ales. Istoria comună era destul de stufoasă, așa că trebuie să mai deschid o paranteza:

Cu 14 ani inainte (era în 1994), domnul primar era inspector general adjunct, la Inspectoratul școlar Timiș. Eu, un umil administrator la o școală generală. Cu ocazia unei vizite fulger la școala unde activam, domnul inspector general adjunct a decis schimbarea directorului și, pentru că nu dădea bine justificarea “că așa vreau eu”, a mai sancționat și parte a personalului auxiliar, printre care și administratorul școlii (adică eu), cu 5% din salariu. Și așa a început meciul dintre noi doi.. Era 1-0, pentru el. În următorii ani, când eu lucram la televiziunea locală și domnul inspector general adjunct candida pentru funcția de primar, ne-am aflat mereu pe baricade opuse în campaniile electorale (eu mă aflam în staff-ul electoral al adversarului…). Din fericire pentru mine, eu am fost mereu pe baricada câștigătoare, scorul devenind, la un moment dat, 2-1, pentru mine. DAR, la ultimele alegeri pentru funcția de primar (cele din 2008), s-a întâmplat ca domnul inspector general adjunct (devenit, între timp, director de colegiu) să se afle pe baricada câștigătoare, adică să câștige alegerile locale. Aș putea spune că scorul a devenit egal, 2-2, dar, la acel moment, el devenise primar al municipiului și eu, de aproape trei ani, eram doar un simplu referent cultural la Casa de Cultură a Municipiului, instituție subordonată… primarului..

Deci, eram prins rău de tot in offside. Și acuma du-te și cere finanțare… Dar, chiar daca ne “izbisem” de multe ori în trecut, aveam, totuși, un punct comun: amândoi eram fani blues, jazz, rock. În anii studenției, actualul primar (cel din 2008) îi cunoscuse pe cei de la Phoenix (garnitura Sfinții) și avea cunoștințe destul bune în domeniul muzical de gen. Se cunoștea și cu Bela Kamocsa, fapt ce mi-a ușurat enorm misiunea. Înainte de a mă duce la primărie, am vorbit cu Bela Kamocsa, care, în linii mari, mi-a creionat un buget pentru festival. Trupele cu care obișnuia el sa “facă” festivalurile aveau, în general, cam același tarif. Dacă mai adăugai cazarea, masa, transportul și sonorizarea, bugetul era gata. Când toate astea au fost gata, am cerut o întrevedere cu primarul. Practic, acestă întâlnire de la primărie (noiembrie 2008) a însemnat, în fapt, actul de naștere al Festivalului de Blues “BluesFest”, de la Lugoj. Întâlnirea a fost și ea una interesantă. Am fost ca doi boxeri care, după ce și-au tot cărat pumni în ring, fac o pauză și încearcă un dialog pacifist…După un început timid (telefonic nu i-am spus care este “scopul și durata vizitei”) cu mormăieli și aluzii referitoare la trecut, din partea lui, cu justificări, mai mult îngânate, din partea mea, tot referitoare la același trecut, am ”atacat” un subiect mai plăcut, muzica. “Când muzica vorbește, politica tace”- a fost, practic, o concluzie comună, la finalul întâlnirii, care a durat mai bine de două ore. Festivalul a primit finanțarea necesară și, trebuie să recunosc, a fost sprijinit în timp ori de cate ori am cerut lucrul acesta Primariei. Festivalul s-a desfașurat timp de două zile, 20-21 februarie 2009, și i-a avut ca protagonisti pe Vali “Sirblues” Răcilă-România, Bega Blues Band (în formulă restransă)-România, Matiasz Priboysky Band-Ungaria și Blue Family– Serbia. Ca prezentator, am reusit să ăl aducem pe legendarul  Florian Lungu “Moșu”, dar a urcat pe scena, cu scurte prezentări, și legenda locala Stefan Katona, primul organizator al unui club de jazz, la Lugoj. Deci, asta a fost povestea primului Festival Internațional de Blues, de la Lugoj. După, au mai urmat multe, au apărut și Galele de Blues Jazz, Gala de Jazz, Gala de Folk, spectacolul anual “Live in the City” și festivalul prin care au fost promovați muzicienii lugojeni, ”Lugoj MusicFest”, dar acest festival, Festivalul Internațional de Blues ”BluesFest”, din 2009, a fost cel care a deschis calea.  Am hotărât să scriu această poveste pentru a rămâne în istoria culturală a orașului varianta reală. Poate sună și a laudatio pentru primarul de la aceea dată. Nu e. Realația mea cu el, când nu era vorba de muzică, a fost la fel de “năbădăioasă”. Actualmente nu mai este primar, deci care ar fi sensul? E doar adevărul. Povestit de mine…

Ar fi interesante, cred, și câteva povești de la acel festival.

Bela Kamocsa – a fost cel care m-a învățat, pas cu pas, ce înseamnă să organizezi o asemenea manifestare. A fost prima, dar, din păcate, și ultima ediție pe care a coordonat-o la Lugoj, din cauza dispariție sale, după doar câteva luni. Un om extraordinar, plin de bun simț și umor. Caracteristici familiale, bănuiesc. Să vedeți de ce: cu două, sau trei zile, înainte de a începe festivalul, eram în holul Teatrului, lângă Agenția de bilete. La un moment dat, aud o voce care mi se părea cunoscută. Era o doamnă, care dorea să cumpere 6 bilete. Mi-am dat seama că era doamna Pârvulescu, sora lui Bela Kamocsa. Doamna Pârvulescu, fost medic, actualmente pensionară, locuia de mai mulți ani în Lugoj. O cunoscusem cu un an înainte, când invitasem trupa Bega Blues Band să cânte la Festivalul Berii, de la Lugoj. Imediat m-am oferit să îi dau invitații. Ea m-a refuzat politicos, spunându-mi: ”Dragule, acesta este micul nostru efort prin care putem sprijini ceea ce faceți voi”….

Bela Kamocsa

Chiar dacă pe afiș a fost trecută trupa Bega Blues Band, în recital a fost doar Bela Kamocsa, acompaniat de foarte tinerii, pe atunci, Maria Chiorean (percuție/voce) și Lucian Nagy (instrumente de suflat/percuție). Johnny Bota, basistul trupei, era, la acea dată și angajat al Filarmonicii din Timișoara, cu care, cred, era plecat în turneu. Bela Kamocsa, pentru că a promis că va cânta, mai ales că era și coordonatorul muzical al evenimentului, a ales această variantă mai restrânsă a trupei (Maria și Lucian abia începuseră colaborarea cu Bega Blues Band, ei fiind studenți la Facultatea de Muzică ”Richard Oschanitzky”, din Timișoara).

Bega Blues Band (Bela Kamocsa, Maria Chiorean, Lucian Nagy)

Matiasz Priboyski Band a fost revelația evenimentului, Matiasz fiind primul muzicuțist de blues prezent, vreodată, în Lugoj. Prestația sa a impresionat publicul. Am ținut legătura cu Matiasz prin e-mailuri. La un moment dat, mi-a cerut adresa Teatrului. I-am trimis-o. Mi-a zis: ”Am GPS. Când ajung în fața Teatrului, te sun.” Într-adevăr, în ziua concertului, la ora la care a zis că ajunge, mă sună: ”Augustin, suntem în fața Teatrului”. Ok, zic eu, și am ieșit să îi întâmpin. Afară, nimeni. Mai aștept, poate m-or fi sunat de la intrarea în Lugoj. Mă rog, ei unguri, eu român, conversația era în engleză, motive suficiente să ne fi scăpat ceva… După vreo 10 minute, sună din nou telefonul. Tot Matyasz.: ”Augustin, suntem aici, în fața teatrului – a zis cu o voce puțin iritată. ”Și eu”, i-am zirăspuns, aproximativ la fel de iritat . După ce ne-am mai conversat vreo 5 minute, mi-am dat seama că ei se aflau pe strada ”Traian Grozăvescu” și nu la Teatrul ”Traian Grozăvescu!”. Ce ți-e și cu GPS-ul ăsta….

Matiasz Priboyski

Vali ”Sirblues” Răcilă, cu șarmul lui de povestitor, a prezentat o adevărată lecție despre blues-ul arhaic. Trebuie să recunosc că așa de tare mi-a plăcut, că a mai fost invitat și la următoarele două ediții ale Festivalului. Era și bun prieten cu Bela Kamocsa. Bela, când l-a văzut înainte de concert îmbrăcat cu o vestă de piele, i-a zis: ”Măi, sper că nu te apuci să cânți Pușca și cureaua lată…” După concert, m-am oferit să îl ajut să-și ducă chitările la mașină. Avea 5, dintre care una de peste 100 de ani. A acceptat greu, rugându-mă să fiu foarte atent. Eu l-am asigurat de toată atenția mea, după care, cu două dintre chitări în mâini (printre care și aia de peste 100 de ani) am lovit, din greșeală, ușa de la intrare…

Vali ”Sirblues” Răcilă

Blue Family, din Serbia, un grup foarte bine ”sudat”, cu o foarte mare experiență concertistică. Au abordat repertoriul clasic de blues-rock. Seara, după concert, la cină (bine, era miezul nopții când am ajuns …) am avut plăcerea de a discuta cu ei despre muzica rock sârbească (exYugoslavă, de fapt), muzică cu care, și ei și eu , am crescut.

Blue Family

Stefan Katona, septuagenar la acea dată, a fost plin de emoții pe scenă. Mi-a recunoscut, ulterior, că una e în studio, la radio, și alta e pe scenă… În 1995, când tocmai mâ angajasem la Televiziunea locală, un prieten mi-a spus: ”Uite, cunosc un domn, Ștefan Katona îl cheamă, lucrează el la Sanepid, Este mare amator de muzică și are și multe discuri cu muzică jazz. Crezi că poți să-i aranjezi cumva să facă o emisiune de jazz, la TV?” A doua zi m-am întâlnit la Televiziune cu dânsul (sincer, nu știam de cele două momente de club de jazz lugojean, pe care le-a încercat la finalul anilor 60 și începutul anilor 80). L-am prezentat lui Petre Boulescu, redactorul șef, de atunci. Așa a început cariera în TV și Radio a lui Stefan Katona. Din 1996, a rămas doar pe radio, cu două emisiuni pe sătămână, una cu muzică country și alta cu jazz, până în 2002. După acest festival, chiar în același an, 2009, am reînființat Clubul de Jazz, de această dată sub egida Casei de Cultură a MunicipiuluiLugoj. Erau întâlniri săptămânale, cu prezentări audio/video, la Teatrul Municipal. La una dintre primele întâlniri, l-am avut invitat pe Florian Lungu ”Moșu”, deci era o treabă serioasă. Clubul, sub această formă, a existat pănă în 2012.

Stefan Katona și Florian Lungu ”Moșu”

Florian Lungu ”Moșu”, cel mai titrat critic și prezentator de jazz din România. Un adevărat personaj, care la trei cuvinte, într-o conversație, spune și două, poate chiar trei, bancuri. Aș putea povesti multe despre întâlnirea mea cu el, dar prefer să postez un articol scris de domnia sa, despre acest festival, articol apărut în cotidianul național Ziua, una dintre cele mai văndute publicații la acea dată. Sunt convins că acest articol oferă cea mai realistă, obiectivă, concluzie:

                                                ( ziarul ZIUA – pagina culturală – 26 februarie 2009)                 

”BLUES DE LUGOJ”

          ”Teatrul „Traian Grozăvescu” din Lugoj a găzduit în serile de 20 şi 21 februarie, cea dintîi ediţie (şi totodată prima manifestare de gen în areal autohton din anul 2009) a Festivalului Internaţional de Blues organizat de Casa de Cultură a Municipiului, Consiliul Judeţean Timiş, Asoiciaţia Culturală „Traian Grozăvescu”, cu implicarea consistentă a Primăriei lugojene. Se cuvine menţionat dintru început faptul că iniţiativa acestei sărbători muzicale ce înscrie municipiul bănăţean pe harta centrelor culturale ale blues-ului, a revenit neobositului Bela Kamocsa care a organizat la Timişoara mai multe ediţii ale „Galei Blues Jazz” şi „Blues de Timişoara”, fiind totodată directorul artistic al festivalului „Jimbo-Blues” din Jimbolia.

          Revenind la cele două seri consecutive ale întîlnirii cu muzica adevărată la Lugoj, am apreciat prezenţa peste aşteptări a publicului şi receptivitatea faţă de mesajul scenic, căldura cu care spectatorii de vîrste şi preocupări diferite au întîmpinat şi au răsplătit prin aplauze performanţele scenice revelate în cele patru recitaluri. Primul dintre ele ne-a reconectat la atractivitatea, diversitatea de limbaj sonor şi creativitatea ce reprezintă atributele recunoscute ale grupului timişorean „Bega Blues Band”, etalînd de astă dată o formulă de componenţă insolită în care charismaticul lider Bela Kamocsa (vocal, ghitară) a fost însoţit cu folos de doi foarte tineri concitadini, Maria Chioran (vocal, percuţie) şi Lucian Naghi (saxofon tenor, saxofon sopran, percuţie, vocal), ambii studenţi la Facultatea de Jazz „Richard Oschanitzky” din cadrul Universităţii private „Tibiscus”. Invitat de marcă din Ungaria, virtuozul interpret la harmonica de gură (muzicuţă) Matyas Pribojszki a evoluat în fruntea quartetului propriu (cu bass-istul Csaba Pengö, velocele pianist Erik Kovacs şi bateristul Daniel Molnar) pe care îl conduce din anul 2004, de cînd  grupul a fost aplaudat pe scene de festival, de concert şi de club în Franţa, Germania, Irlanda, Serbia, Croaţia, Belgia şi alte nouăsprezece ţări inclusiv România.

În seara a doua, apreciatul promotor al blues-ului tradiţional Vali „SirBlues” Răcilă (originar din Iaşi) a oficiat un act de devoţiune pe altarul muzicii, oferindu-ne o veritabilă disertaţie asupra acestui capitol de exprimare sonoră născut în Africa, înzestratul interpret explicînd în cuvinte, intonînd vocal şi auto-acompaniindu-se instrumental, alternativ la cele cinci ghitare ale sale, desigur fiecare potrivită unui anume context expresiv. Iar momentul epilog al Festivalului a aparţinut unor vitali mesageri sîrbi din Pancevo, reuniţi în „Blue Family Band” grup care a mai concertat anterior în România, la Sighişoara, Hunedoara, Timişoara, Jimbolia, Gărâna dar şi în mai multe ţări europene; coordonatorul quintetului, bass-istul Milan Jarakovic şi coechipierii săi Nicola Inic – vocal, Ivan Stanosevic – ghitară, Rade Krivokuca – baterie, Ljuba Djordjevic – harmonica, interpreţi care conlucrează de doisprezece ani, au convins asistenţa prin demersul lor artistic plin de energie, culoare şi prestanţă ritmică. Un final oportun pentru un diptic spectacular de autentic succes, la edificarea căruia nu şi-au precupeţit eforturile primarul Francisc Boldea, profesorul Nicolae Blidaru – director al Festivalului, organizatorul Augustin Bercean, lor alăturîndu-li-se entuziastul propagator septuagenar de jazz şi blues Ştefan Katona.                                                                                                      Florian Lungu

În încheiere, ar trebui menționați toți cei care au contribuit la realizarea acestui proiect: Casa de Cultură a municipiului Lugoj (director, la acea dată, Nicolae Blidaru), Primăria municipiului Lugoj (primar, la acea dată, Francisc Boldea, Consiliul Judeîean Timiș (presedinte, la acea dată, Constantin Ostaficiuc), Marius Martinescu, secretar de stat, la acea dată, în cadrul Ministerului Administartiei și Internelor (finanțările mai veneau și în baza unor telefoane 😊), colegii de la Casa de Cultură a municipiului Lugoj (în special Izidor Szasz (Doru), Constantin Căciulan (Tică), Ovidiu Decean (Ovi), Constantin Ilie (Zamă) și Lucreția Maranescu, Maria Voronca (doamna Maia), care s-a ocupat de vânzarea biletelor. A, și eu, Augustin Bercean (Tinuț) 😉

3 gânduri despre „Povestea primului Festival de Blues, de la Lugoj

Adăugă-le pe ale tale

    1. Doar din bilete s-au strâns 3000 de lei și au fost date in jur de 150 de invitații cu întrare gratuite. In fiecare seară au fost in jur de 250 de persoane. Totuși, cărui fapt ii datorez această „informație”, cu cei 10 spectatori? 😊

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: