Valentin Ivănescu-interviu/portret (II)

Valentin Ivănescu

În introducerea primei părți a interviului, am scris despre Valentin Ivănescu că a trăit istoria ”cu chitara în mână”. Această metaforă am folosit-o încercând să descriu cât mai exact ”personajul” Valentin Ivănescu. Nu poți vorbi despre Valentin Ivănescu (sau cu Valentin Ivănescu) fără a aborda, cel puțin tangențial, un subiect: Muzica. Partea a doua a acestui interviu/portret este dedicată biografiei sale muzicale, o biografie care se confundă în mare măsură cu istoria culturală a orașului Buziaș. Este și o pagină din istoria culturală a Lugojului, unde Vali a fost omniprezent, ca artist, între anii 2013-2019

-pornind de la premiza că toți cei care citiți acest interviu ați citit și prima parte, nu voi mai face un scurt rezumat-

Partea a doua:

”Spectacol! Stăteam fascinați. Wow, Timizii, cu chitare electrice!”

Formația Timizii, în concert, Buziaș – 1969

Atunci am zis: ”Măi, asta-i chestia! Asta e!” Și am făcut și noi o trupă. Eram cinci, patru în clasa a VII-a și unul în clasa a VIII-a. Inițial, eu am fost la pian, Luci Goia a fost la bas, Mircea Avram la tobe, Romeo Avram- băiatul unui ofițer venit în Buziaș de la Oradea, care făcuse chitară la Palatul Pionierilor cu profesor! Era cel mai bun la chitară dintre noi. Știa și solo-uri la chitară , și Mihai Getvan – care era cu un an mai mare ca noi, la chitară armonie. Așa am avut primul spectacol. Am cântat alături de Timizii. De fapt, a fost în deschidere la Timizii. Era un spectacol intitulat ”Talente, talente!”, care se organiza în Buziaș. Era cu de toate. Bineînțeles, muzica ușoară era ultimul punct, era cel mai așteptat moment. Așa am debutat, în formula asta.

Formația Priam, în concert – 1969

E ceva să ai o formație în clasa a VII-a… Ați avut multe concerte?

Am mai avut câteva apariții. După debut, am mai cântat și la Timișoara, la Casa Studenților. Acolo s-a organizat ceva cu pionierii și noi eram încă pionieri. Am mai cântat și pe la reuniuni dansante, la Internatul școlar din Buziaș. În clasa a VIII-a, am rămas în formulă de patru. Mihai Getvan a plecat la Nădrag, la Școala profesională. Am trecut eu la bas (am învățat chitară între timp), Luci Goia a preluat tobele, Mircea Avram a trecut la chitară armonie iar Romeo Avram a rămas la chitară solo. Asta a fost formula din clasa a opta.

Priam, în formulă de cvartet – 1971

Cum s-a numit trupa?

Ne-am numit PRIAM.

 Priam? Regele TroieiCum ați ales acest nume?

Ne-am tot gândit cum să ne numim și nu ne venea nicio o idee. Taică-meu avea în bibliotecă un dicționar mitologic și am hotărât că acolo unde se va deschide, de acolo să ne luăm numele. S-a deschis la PRIAM. În clasa a noua, Luci Goia a plecat la Timișoara, la un liceu industrial, Romeo a plecat la Liceul Militar și am mai rămas doar eu cu Mircea, în Buziaș. Așa s-a încheiat povestea trupei PRIAM.

Nu ai încercat să îțî faci altă trupă?

 Nu, pentru că m-au luat Timizii, la chitară armonie. Îți dai seama cum eram eu atunci cu ei pe scenă. Să cânți cu Timizii, în cămăși albe, cravate negre, pe scenă, era o chestie mare pentru mine. TIMIZII, trupa Liceului Teoretic Buziaș, cea care m-a inspirat să aleg acest drum.

Erai cel mai mic, din trupă?

Da, eram cel mai mic din trupă. Au fost vreo două piese, mai jazz-istice, la care Vio Drăgan îmi zicea: ”Vali, tu închide volumul, te faci numai că dai în corzi”. Asta a fost doar în clasa a IX-a. Din a X-a până la terminarea liceului, am cântat cu Nelu Fărcășescu și cu Mircea Avram, în formulă de trio. Practic, trupa Timizii se desființase, cei mai mulți componenți ai săi terminând liceul. Noi, cu trio-ul ăsta, tot așa am cântat, ca trupă de liceu. Am mai fost pe la câteva festivaluri școlare la Timișoara și pe la reuniuni, la internatul școlar din Buziaș.

Formația Liceului Teoretic Buziaș – 1974

Ce mi-ai povestit tu până acum, aproximativ, între ce ani a fost?

Păi, între ’69-’75.  

Phoenix-ul era în floare...

Da. Mergeam la concertele trupei Phoenix. Odată, am fugit de la ora de fizică să-i vedem. Făceam ore după amiaza și ne-am dus cu trenul să îi vedem în concert la Sala Olimpia, în Timișoara. Era primul concert al lor cu ”Cei ce ne-au dat nume”. La școală s-a auzit că ”ăia” au plecat la pletoșii care cântă la Timișoara. Ne-am ”luat-o” atunci. La următoarea oră de fizică am fost ascultați și…nota 3. Dar nu mi-a părut rău. Adevărul e că nu prea știu să fi scăpat vreun concert Phoenix. Au fost și la Buziaș, o singură dată, în ’73, când eram pe a X-a.

Bun. S-a terminat liceul. Ce ai mai făcut, muzical, după?

De prin ’78, în perioada de încercări la medicină, am cântat cu o trupă de studenți de la Facultatea de Construcții. Nelu Fărcășescu a intrat la Construcții și, acolo, cu încă un coleg de-al lui, Gigi Lințea, de la Caransebeș, cu Mircea Avram, care era și el la Poli, și cu Carmen Streza, vocal, tot la Construcții, am făcut o trupă care s-a numit CES (Când Ești Student). Am cântat pe la Casa Studenților alături de Test (era o trupă care apăruse după Amicii, ca trupă a Casei de Cultură a Studenților). Mai cântam la seri dansante la ei, la Construcții. Din cauză ca Gigi avusese ceva probleme pe la școală și începuse să se distanțeze de noi, am încercat să aducem un alt chitarist armonie în trupă. Uite așa, într-o seară, Mircea Avram a venit la repetiții cu un proaspăt student la Facultatea de Mecanică, cu doi ani mai tânăr, care cânta folk prin institut. Cine crezi că era ? Nimeni altul decât lugojeanul Freddy Stauber! Am încercat ceva blues-rock împreună, dar nu a fost să fie. Au trebuit să treacă 38 de ani de-atunci până să cânt din nou împreună cu Freddy pe-o scenă. S-a întâmplat în august 2017, la English Pub Lugoj.

Formatia CES-1978
Formația CES, concert la reuniunea majoratului, Liceul Buziaș – ianuarie 1980
Chitara, o atracție nu doar pentru rockeri, dar și pentru liceene 😉

Asta a fost până la armată, până în 1980. Între ’80-’81, armata. Prima parte la Călărași, în Ialomița, unde am format o trupă din militari în termen, buni muzicanți, cu oarecare experiență în domeniu. Trupa s-a numit ARHEOPTERIX. Am luat și ceva premii (cu permisii recompensă, cu foi de drum) pe la festivalurile ce se organizau pe mai multe centre militare. Au scris despre noi și în „Apărarea Patriei”, ziarul de-atunci al MapN , pe care-l mai păstrez încă.

Călărași, U.M. 02612 – 1Mai 1980

După armată, în ’82, când devenisem student la Agronomie, mi-am făcut o trupă. Eram cu încă trei băieți. Eu am cântat la bas. Mai erau două chitare electrice și o tobă. Am luat ceva premii pe la FACS-uri, unde am cântat și alături de Celelalte Cuvinte, la Casa Studenților din Timișoara.

Formația ”Linia 27”, în concert la Balul Bobocilor – 1985

 Unde?

În cadrul FACS – Festivalul Artei și Creației Studențești și mai ceva… Se făceau aceste festivaluri anual. Erau cu de toate, cu secțiuni folk, populare, teatru, etc. .. . Noi ne-am numit ”LINIA 27”.  Și Raul Dudnic a fost o scurtă perioadă cu noi, la început. Am fost colegi de grupă. Am cântat puțin cu el în facultate, dar, pe atunci, făcuse un duo frumos cu Adi Dinu Schwartz. Era ABRA, înainte de a deveni trupă ”electrică”. Au cântat chiar și cu Alexandru Andrieș, pe la Casa Studenților.  ”LINIA 27” era  denumirea traseului troleibuzului care ducea în Calea Aradului, unde aveam noi facultatea. Asta a fost în studenție. În paralel, am mai cântat și cu ȘAH-MAT. De fapt, după armată am intrat serios în ”miezul problemei” cu Șah Mat-ul. Din 1981. Atunci a fost, din punctul meu de vedere, perioada cea mai bună a Șah-Mat-ului, 1981-1984, perioada de hard rock. Trupele bănățene erau îndreptate către ”izul” ăsta balcanic, cu măsuri mixte. La fel cânta și Betta și nici Șah-Mat-ul nu a făcut excepție. Eu eram al treilea chitarist în trupă. Făceam și voce. Se cânta polifonic, era chiar fain! Mi-a plăcut cel mai mult perioada aceea și am impresia că a fost și cea mai consistentă a trupei.

Șah-Mat, în concert la Buziaș – 1981

Cum am spus, eram student la Agronomie și cântam, în paralel, cu Linia 27 și cu Șah-Mat.  Asta a fost până în 1986, când am terminat institutul. După, nu prea au fost multe colaborări. Doar cu Șah-Mat am mai avut câteva cântări. Am cântat chiar și la Lugoj, unde am fost invitați de cei de la trupa Logic. Relația cu lugojenii era una specială. Eram foarte buni prieteni cu ei. Noi îi invitam la Buziaș să cânte, ei ne invitau la Lugoj. Au fost și numeroase schimburi de muzicieni, între noi. Bunăoară, Vio Drăgan l-a înlocuit la chitară bas pe Adrian ”Zamă” Ilie, de la Betta, la câteva concerte.O parte din muzicienii de la Șah Mat, din perioada aia, erau lugojeni: Luci Goia (stabilit la Lugoj), Vio Târziu, Nandy Vick. După ce au plecat ei la Lugoj, la Logic, Vio Drăgan, liderul trupei Șah Mat, a adus niște băieți de la Casa Armatei, subofițeri de muzică, foarte talentați, cu școala de muzică militară. Dar atunci s-a schimbat orientarea trupei, nu s-a mai cântat hard rock. Se cânta așa, mai New Romantic, cam ce era pe timpul acela la modă.

Șah-Mat, în concert la Lugoj-1985

Să spunem că aceasta a fost prima perioadă a carierei tale muzicale, perioadă care s-a terminat odată cu plecarea ta în Canada.

Da. În Canada, am mai cântat ceva acustic împreună cu niște haitieni. Am cântat un fel de blues , dar și muzică de-a lor, cam ce se cânta prin Haiti sau Jamaica, în zona Caraibelor. A fost o experiență deosebită, am învățat niște chestii tare interesante. Am cântat în câteva  concerte. Ei erau catolici și catolicii organizau în fiecare an câte un concert de binefacere pentru sprijinul emigranților. Am cântat cu un double six în trupa aceea și cu un pic de voce. Am mai cântat cu ei și într-un bazar. Nici acolo nu am putut sta deoparte de muzică…

Concert de binefacere în Canada – 1995

Să vorbim puțin și de momentul actual al carierei tale muzicale, adică de Rockabil. Cum ai ajuns să cânți în Rockabil?

În Rockabil am ajuns astfel: Pe Marian Draghia îl cunoșteam din perioada ’90-’93, când am făcut o trupă cu el. Eram atunci cu încă 2-3 buzieșeni, chiar 4, parcă. Nu cred că ne-am numit cumva, poate Kunzer Band, deoarece pe cel mai în vârstă dintre noi îl chema Hansi Kunzer iar repetitiile se făceau la el acasă. Am cântat la Bocșa, la un festival, și la Casa Studenților, în Timișoara, dar nu a fost ceva ce s-a materializat. Mai târziu, m-am reîntâlnit cu Marian în perioada când el cânta cu trupa timișoreană Pragu’ de Sus. M-a invitat la o repetiție de-a lor. Am văzut cam ce orientare are trupa, era mai mult spre folk-rock, ori eu nu prea eram încântat de stilul acesta. Am cântat totuși cu ei într-un un concert la Buziaș. Nu a fost genul preferat de mine, deși mi-am dat seama că vor să facă ceva serios în acest sens. În mare măsură au și reușit. Ei, acuma revenind la Rockabil, Marian, care e ca mine, îndreptat mai mult spre rock, și-a ”încropit” la un moment dat o trupă cu Alin Fărcășescu și cu Andrei Comșa. Mai erau și toboșari și vocaliști, dar s-au tot schimbat și nu îi mai țin minte pe toți. Asta a fost între 2007 – 2010. Trei ani de zile au cântat sub titulatura de Rockabil fără mine. Pe la începutul anilor 2000, mie mi s-a propus să imprim un disc de colinde, alături de Ioan Evu, un foarte talentat cantautor din Hunedoara, fost component al trupei Canon, și de Iulian Maxim, cu care cântasem pe vremuri în ȘAH-MAT. L-am luat cu noi și pe Costel Toma, la voce, doctor la urgențe la voi, la Lugoj, unul din veteranii de la TIMIZII. Cu el am fost într-un sat de lângă Belint, la Gruni, unde am cules câteva colinde de la un cantor de la biserica din sat. La propunerea lui Nelu Evu ne-am numit ACVILON iar discul a apărut în 2002, cu titlul „Vitralii de zăpadă”. L-am lansat la Hunedoara și la Buziaș, cu trei apariții în preajma Crăciunului.

Formația ACVILON, concert de colinde la Buziaș- decembrie 2002

De când revenisem în țară (1999), mai cântasem ceva ceva, în formule de trio, cu Iulian Maxim și Nelu Fărcășescu, dar nimic concret, ca trupă. Am mai dat un concert de binefacere pentru a strânge fonduri în vederea achiziției de cărți pentru biblioteca liceului, la Casa de Cultură din Buzias. La acest concert au spus prezent și câțiva foști membri din ȘAH-MAT: Viorel Târziu, Lucian Goia, George Chipăroaia, Iulian Maxim, Nelu Fărcășescu și Costel Toma. Atunci am concertat sub numele de OLD BOYS. Am mai fost invitați de Bogdan Puriș, redactorul muzical de la Radio Timisoara, să susținem un concert la Timișoara, cu ocazia aniversării radioului.

Trupa OLD BOYS, la repetiții-2001

Ei, în 2010, când nu prea eram implicat în nicio activitate muzicală, cei de la Rockabil mi-au propus să intru în trupă. Ei rămăseseră fără chitarist prin plecarea lui Marian. Pe Marian cred că nu-l mai atrăgea noua orientare muzicală, de la acea vreme. Trupa începuse să cânte un fel de pop rock. Astfel am apărut eu în Rockabil, în 7 decembrie 2010. Cu ei am cântat prima dată în viața mea într-un club. Nu mai cântasem în cluburi până atunci. Ei deja aveau experiență. Formula era: Monica Izvănariu, voce, Comșa, la bas, eu, chitară acustică și vocal, și Alin Fărcășescu, la chitară electrică și vocal. Eram fără percuție și fără Marian. Marian nu a plecat supărat pe cineva, doar s-a retras. Era și cu Pragu’ de Sus, pe timpul acela. Dar, când a auzit Marian că Ivănescu a acceptat să intre în Rockabil, imediat s-a întors și el. L-a adus și pe Fabricio Martin Alva Delgado, un excelent percuționist din Peru, la tobe. Am rămas în formula asta încă trei ani, până în momentul când Marian a trebuit să plece la Constanța.

Rockabil, concert la Tunnel Pub Timișoara – 10 decembrie 2010

Păi? Ce este așa de relevant pentru viitorul trupei Rockabil această plecare a lui Marian Draghia la Constanța?

 Marian mai avea o trupă de buzieșeni cu care cînta, CONCRET.

Da, știu trupa.

Cu ei trebuia să cânte la Constanța, la  deschiderea unui Mall, unde mai cânta și Phoenix. Nu era un concert în deschiderea Phoenix, era un spectacol ce dura mai multe ore și unde cântau, practic, și cei de la Phoenix. Cred că Zorin Negru le-a rezolvat. Cu ceva vreme înainte, eu îi spusesem lui Marian: ”Măi, ai grijă că în ziua de… (era o dată anume, nu mai știu exact acuma când) i-am promis patronului meu (lucram și în învățământ, ca profesor, și la patronul francez, ca inginer agronom, în aceea perioadă) că vin cu ROCKABIL-ul să cântăm, la o aniversare a lui. E ceva special pentru el. Are și invitați veniți din Franța”.  EXACT în sâmbăta aia trebuiau să cânte și ei la Constanța! Petre Prisăcaru, toboșarul, care era în ambele trupe, urma să plece și el. Nu știau cum să-mi spună… Atunci, Marian a găsit o soluție salvatoare! I-am și zis după aceea: ”Măi, ăsta a fost cel mai mare lucru pe care ai putut să-l faci”. A venit la mine și mi-a zis: ”Măi , omule, uite , îmi pare rău, dar trebuie să plecăm. Nu avem cum să nu plecăm, eu cu Petre. M-am gândit să aduc pe cineva care să cânte în locul meu. E vorba de un câștig bun. ”. Ei, n-a fost până la urmă chiar așa…

Rockabil, concert pentru francezi la Hitiaș – 7 iunie 2013

Mda, am mai auzit și eu de astfel de întâmplări…

Cum am zis, Marian a făcut ”mutarea” vieții lui și l-a adus pe Grigore Bujor Hariga, în locul lui, la acea cântare pentru patronul meu și toată suita de francezi. Cu vreo câteva săptămâni înainte de acel concert, Marian l-a invitat pe Bujor la o repetiție, la el acasă. Bujor a venit și cu valiza de pedale și cu chitara. Mie mi s-a părut ceva extraordinar, acest fapt. Cu ceva timp înainte, mai invitasem un tip la o repetiție. Comșa urma să plece să-și facă doctoratul la Dresda și nu mai aveam basist. Am vorbit cu tipul respectiv să vină să cânte cu noi. El a zis: ”Da, vin! Fain, ce trupă!” Dar ne-am întâlnit cu el la o cafea, la un bar, că tipul venise fără chitară la el. Marian a zis: ”Ăsta-i semn rău, că nu a venit cu chitara”. Eu habar nu aveam, nu prea știam eu cum e cu trupele. I-am am zis: ”Cum, nu vezi că a zis că vine cu noi, că îi place cum cântăm, că ne-a și văzut în concert?” Marian a avut dreptate. Tipul respectiv nu a venit la nicio repetiție. Ei, Bujor a venit nu doar cu chitara, dar și cu valiza de pedale, ”pedalierul”. ”Semn bun”- a zis Marian… Asta a fost în primăvara lui 2013. Primul concert în formula în care cântăm și în ziua de azi, adică: Bujor și Marian , la chitare, Petre , la tobe, și cu mine la bas, a fost în 13 iunie, la Lugoj, pe terasa de la fosta cofetărie Nicole.

Primele apariții ale lui Bujor Hariga la repetiții – aprilie 2013
Rock Abil, în concert la Terasa Nicole, Lugoj – 13 iunie 2013

Îmi amintesc, am fost și eu prezent. A fost prima dată când v-am văzut. Un spațiu destul de neconvențional pentru un concert rock…

 A fost o întâmplare că am cântat acolo. Inițial, trebuia să cântam la Spacebowling, dar chiar în acea dată organiza și Vasile Gondoci acolo o lansare de disc, a unui cantautor făgețean. Cel care se implicase în organizarea acestui eveniment a fost Zeno Petrovici, un bun prieten de-al meu, buzieșean și lugojean în egală măsură. El vorbise cu patronii de la Spacebowling, dar între timp Vasile Gondoci începuse să vândă bilete, pentru aceeași dată. Mă rog, o întreagă încurcătură. Pentru a repara, oarecum, situația și dat fiind faptul că era asociat la o  cofetărie, Zeno a hotărât să cântăm acolo, pe terasă. Un an mai târziu, Vasile Gondoci s-a revanșat și ne-a organizat un concert fain, la Spacebowling.

Ca o paranteză, că tot ai adus vorba de Zeno Petrovici. Undeva prin 2010 sau 2011, a venit Zeno la mine, la Teatru (nu știu exact când apare interviul acesta, dar acuma, când vorbim, Teatrul din Lugoj încă este locul în care îmi desfășor eu activitatea…) și mi-a înmânat un CD audio, pe care era înscripționat ”Rockabil”. Rugămintea lui era dacă pot să găsesc acestei trupe un loc în viitorul festival de blues de la Lugoj. Eu, de vreo doi ani, mă ocupam cu astfel de manifestări. La aceea dată, structura festivalului era deja configurată (cred că era și afișul scos)și nu mai aveam, oricum, ce să fac. Nu am ascultat CD-ul, dar am căutat pe net ”trupa Rockabil-Buziaș”. Am găsit o înregistrare de prin 2007-2008. Era fără tine și Bujor (bine, pe tine nu te știam. la acea dată, dar îl știam pe Bujor, de la Pro Musica). Înregistrarea se vedea prost și se auzea și mai prost. Era o filmare făcută undeva pe lângă un parc, în Timișoara. Se cânta fără scenă, cu sculele direct pe asfalt. Cred că piesa era ”Smoke on the water”. Repet, nimic nu ajuta actul artistic, nici sunetul și nici imaginea. Atunci am hotărât că nu are rost să mai ascult CD-ul. Am fost convins că nu o să invit vreodată această trupă la vreo manifestare organizată de către mine… Închipuie-ți ce șocat am fost când v-am ascultat la concertul de la Cofetăria Nicole… Pe mine m-a invitat la concert Lili Neagoe, fosta șefă de la Serviciul de Spații Verzi, din Lugoj. Parcă a fost colegă de liceu cu tine. Ea mai venea la manifestările pe care le organizam eu și știam că are gusturi bune într-ale muzicii. M-a sunat și m-a invitat. Inițial, când am auzit numele formației, am fost tentat să refuz. Totuși, pentru că era o zi superbă, mi-am luat nevasta și am venit. Concertul era la terasă (mergea bine și o bere, la o adică…). Îți dai seama ce șocat am fost când v-am auzit. Pe lângă faptul că ați cântat bine, ați mai cântat și melodiile care îmi plac cel mai mult , cele ”de suflet”. Să auzi Cream,  Jimi Hendrix, sau Ten Years After, a fost ceva miraculos, pentru mine.

 Atunci ne-am și cunoscut noi, parcă…

Da. În pauza concertului ai venit la noi la masă și ne-ai povestit una alta. Atunci am aflat că ai și cetățenie canadiană (de unde și accentul tău ok pentru melodiile americane).

A fost o seară foarte faină. Îmi aduc aminte cu foarte mare plăcere de acel moment. Atunci am ieșit în public pentru prima dată cu Bujor, la chitara solo, și Petre Prisăcaru, la tobe. Acolo l-am cunoscut și pe Cristi Vețan, cu care am și cântat ulterior cu diverse ocazii.

A mai venit și Cezar Costescu, la un moment dat, dar pe fugă, că avea repetiții la Teatru.

Da, și Cezar, și Andraș, toboșarul.

Da, care s-a pus în pauza voastră să îi arate el lui Petre, tobarul vostru, cum cântă el la tobe. Acolo era un spațiu foarte mic și știu că a enervat multă lume că a ales să facă asta, când tocmai ne odihneam urechile … Cred că acela a fost singurul concert din toată istoria acelei cofetării, așa că putem să îi spunem CONCERTUL…

 Da. Practic a fost un compromis, să cântăm acolo, o idee de moment a lui Zeno. Așa cum am spus, a încercat să ne salveze din încurcătura în care intrasem și a reușit, spre încântarea noastră.

 Și, după aceea, v-am preluat eu…

Da, după acel concert ne-ai preluat tu. Ne-ai văzut acolo și, după, ”a început să se rostogolească”.

Bine, a fost o glumă. Ați cântat peste tot cu Rockabil, la Lugoj, la cam toate manifestările, nu doar la cele organizate de mine…

Rock Abil, concert la English Pub, Lugoj

La început, Bujor avea statut de invitat, pe afiș. El era în Pro Musica și mai avea și un proiect personal, numit Ora H. Nu dorea încurcături. Așa a fost vreo doi ani.

Sincer, chiar  a prins bine chestia aia. Bujor Hariga  este un nume mare printre chitariștii timișoreni și apariția numelui lui pe afiș separat de Rockabil a fost un plus de marketing, pentru voi.

Da, așa a fost, deși nici el și nici noi nu ne-am gândit atunci la asta. Dar a ieșit foarte bine pentru noi și cred că și pentru el. La un moment dat, după vreo doi ani, i-a zis Marian: ”Tu cât timp mai ești invitat aici, în trupă? Te mai invităm mult?” Bineînțeles , Bujor a luat-o ca o glumă foarte bună și a zis: ”Bine, măi, lasă, nu mai scrieți chestia aia…”

Îmi amintesc că în anul când a fost foarte frig de Revelion, parcă în 2015, v-am invitat să cântați și pe voi și pe trupa lui Bujor, Ora H. Deja Bujor nu mai era invitat la Rockabil.

Atunci, cu frigul ăla năpraznic, da…Bujor renunțase la rugămintea de a-l mai trece ca „invitat special” pe afiș. Devenise de-al nostru…

Dacă tot depănăm amintiri… Îmi amintesc că la concertul acela, după ce și-a rupt corzile de  la chitările lui, Bujor a mai rupt și o coardă de la chitara lui Cezar Costescu, chitară pe care o împrumutase de urgență. Cezar trebuia să cânte după el, imediat după artificii. Să vezi ce ”vesel” a fost Cezar, când a trebuit să-și schimbe coarda la minus 16 grade, în scurtul timp când pocneau artificiile….

Rock Abil, la -16 grade, de Revelion, Lugoj – 31 decembrie 2015

După acel concert, de la Nicole, am început să cântam constant în Lugoj. Periodic, ni s-a alăturat și experimentatul muzician timișorean Adi Văduva, care prelua bas-ul și făcea și a doua voce. Lucru bun, așa îmi era și mie mai ușor la voce, cântând la chitară armonie și clape. Am cântat la Zodiac Pub și Zodiac Terasa, English Pub (tot Zeno i-a dat lui Dan Haica, patronul de-acolo, referințe bune despre noi, așa încât, după câteva apariții, am devenit de-ai casei…), Spacebowling, de Revelion, la Festival de Blues, Festival de bere, vin sau Ruga lugojeană.

 Da, chiar atunci am început eu, în octombrie 2013, colaborarea cu cei de la Zodiac Pub. Voi ați fost invitați să cântați în primul concert al noului Club de blues jazz, organizat de către Casa de Cultură a municipiului Lugoj. Se cânta live, din două în două sâptămini, joia. Povestea a durat vreo 2 ani, parcă. Eu prezentam în fiecare joi, acolo. Frumoase amintiri…

Rock Abil (împreună cu Cezar Costescu), concert ”Seara chitariștilor”, Zodiac Pub, Lugoj – 31 octombrie 2013

Ok, cred că ajunge pentru a doua parte. Continuăm cu partea a treia?

Ok! Continuăm și cu partea a treia!

-sfârșitul părții a doua-

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: