Revista presei lugojene (13-19.05.2021)

Revista presei lugojene, de săptămâna aceasta, o încep cu un scurt (cred,sper…) comentariu. Un bun și de demult prieten (e cu muuuult mai bătrân decât mine ) s-a mirat că nu primesc cele două săptămânale gratuit. Nu, nu le primesc și nici nu le voi primi vreodată, din două motive: 1. Faptul că le cumpăr, îmi asigură independența opiniei, nu mă simt obligat deloc să favorizez pe cineva. 2. Sper ca prin gestul meu financiar să ajut aceste publicații și mi-aș dori să fie un gest urmat și de alții și, astfel, cele două publicații să reziste pe piața media (ajunge că am pierdut, ca oraș, o televiziune și mai multe radiouri locale…).

Augustin Bercean

Că am lămurit acest aspect, să vedem ce informații ne oferă Redeșteptarea și Actualitatea:

În Redeșteptarea, primele 5 pagini aparțin, în mare măsură, informațiilor provenite de la administrația locală. Cam toate au acțiunea la timpul viitor, de aceea aș prefera să discut despre ele când va fi în prezent sau în trecut. Ca o paranteză explicativă: atunci când îi mai spuneam tatălui meu, entuziasmat, că ce bine va fi în viitor, cu o nouă guvernare națională, el avea o vorbă: ”tot ce spui tu acuma, spune-mi când e scris și pe ”fluturașul” de pensie. Dacă nu scrie, sunt numai vorbe…”. Asta era spusă acuma vreo 30 de ani, dar e valabilă și azi. O știre pe care o așteptam demult este cea cu prima ceartă în Consiliul Local: ”Videoceartă în Consiliu! Primarul Buciu și consilierul PSD Bădina și-au aruncat vorbe grele la votarea bugetului”. Spun că o așteptam demult, pentru că nu cred în schimbarea peste noapte a comportamentului politicienilor. Au trecut șase luni de când a fost investit noul consiliu și am început să cred că s-a schimbat ceva. Și, mai ales, în bine… Ei, nu. Se pare că totul a revenit la normal. Domnul consilier Bădina nu e la prima confruntare verbală (ba, comparativ cu altele, asta pare chiar de bun simț), dar este un început pentru primarul orașului. Cred că problemele orașului sunt altele și reprezentanții principalelor partide din oraș ar trebui să ne dea ”pâine, nu circ”. Tot în paginile de actualitate este prezentat și bugetul nou votat. Este considerat de către noua administrație ca fiind un buget ”pentru un viitor firesc, dar și pentru revenire la normalitate!”. Nu putem decât să sperăm și noi, cetățenii. Vedem la finalul execuției bugetare dacă totul e ”firesc și normal” 😉. În pagina de educație, din nou avem motiv de mândrie, oferit de tinerii lugojeni. ”Andrei Croitoru, locul I județean și calificare națională la Olimpiada de Fizică”. Bravo, Andrei, felicitări! Bravo și profesorilor care l-au îndrumat către această performanță! Același entuziasm și pentru pagina de sport, unde știrea principală aparține luptelor: ”De top! Un titlu național și medalii de aur, argint și bronz, pentru tinerii luptători lugojeni în finalele naționale”. În seria ”Povești, locuri și oameni de altădată”, Cristian Ghinea ne prezintă un bine documentat reportaj despre Biserica lugojeană ”Învierea Domnului”.

Săptămânalul Actualitatea ne prezintă o știre (mai mult o reclamație) care a făcut mult trafic pe internet. Este vorba de un caz petrecut la spitalul lugojean. Nu intru în amănunte, aștept să văd cum va fi finalizat acest caz. Declarația directorului spitalului nu lămurește situația, dar duce spre rezolvarea ei (sper!): ”Eu o să verific ce s-a întâmplat și am rugat-o pe doamnă să ne trimită și o sesizare în scris, pe e-mailul spitalului. O să fac o anchetă internă, dar e necesară și o plângere oficială din partea doamnei, pentru că, momentan, am discutat doar la telefon.” Mi-aș dori să fie continuată această ancheta jurnalistică, să nu rămână doar la nivel de reclamație aducătoare de vizualizări pe internet. Ieri, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea profesorului emerit Dan Popescu, ne amintește, într-un emoționant articol, prof. dr. Dumitru Tomoni. A fost un om deosebit, dedicat profesiei pe care a îmbrățișat-o, un reper al culturii lugojene. O altă știre care mi-a atras atenția este cea referitoare la achiziționarea de tablete pentru uzul consilierilor locali. 40.000 de lei pentru 19 tablete… Îl felicit pe consilierul local Paul David, de la USR, pentru atitudinea sa, care a spus: ” Acei bani pentru tablete se pot redirecționa spre altceva, deoarece, după cum se vede, cu toți ne putem conecta la ședință și să ne citim toate documentele. Din punctul meu de vedere, aș prefera ca acei bani să fie cheltuiți pentru altceva, pentru premierea copiilor sau orice altceva” . Din punctul meu de vedere, mi-aș dori cât mai mulți consilieri locali (politicieni) cu asemenea gândire și atitudine. Normal, amendamentul nu a trecut. S-a justificat economia hărtiei. Hmmm, cam câte top-uri de hârtie se pot cumpăra cu 40.000 de lei? Mă rog, a fost ”pohta ce-au pohtit-o” unii consilieri, să intre în posesia unei tablete de aproximativ 2000 de lei/buc și li s-a îndeplinit.

Atât. Nu uitați, dacă vreți mai multe informații, cumpărați săptămânalele lugojene Redeșteptarea și Actualitatea. Un weekend fain să aveți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: