E adevărat, a fi artist independent îți conferă libertate, atât artistică cât și managerială, dar, în același timp, are costul ei. Ești liber să creezi cum/când/ ceea ce vrei tu, dar îți porți singur de grijă. În România, această situație, a statutului artistului independent, nu a fost discutată niciodată, la modul serios. O dată cu apariția pandemiei și a restricțiilor generate de aceasta, statutul artistului independent a devenit o problemă acută, atât economică, cât și socială. Despre acest statut și despre situația artiștilor independenți, în general, am discutat cu Rareș Totu, consilier în cadrul Ministerului Culturii, și el artist independent.
În România, acest statut, al artistului independent, nu a fost pus în discuție, la modul serios, niciodată.
Rareș Totu – Așa e, nu a fost pus în discuție niciodată.
În alte țări, din câte știu eu, există și un sindicat al artiștilor.
Rareș Totu – Da. Din păcate, sindicatele, în general, nu doar la noi , ci și în Statele Unite, nu mai sunt de prea mare relevanță. Asta e din cauza direcției pe care o ia piața și a paradigmei în care se desfășoară activitatea artistică. Sindicatul, în sine, devine o chestie destul de depășită.
În State, cel puțin, știu că avea un rol foarte important. Nu prea puteai să faci mare lucru fără acordul lui.
Rareș Totu – Da, așa e, doar că au trecut aproape 20 de ani de când nu se mai întâmplă asta. 15 ani, au trecut sigur. Dar asta s-a întâmplat, în cazul muzicienilor cel puțin, din cauză că foarte mulți artiști talentați au un job și chiar au un job bun. Își permit să cânte gratis sau chiar pe bani foarte puțini, în weekend, și atunci nu poți obliga ”cumpărătorul de talente”, cum îi spune AG Weinberger, care este o traducere directă din engleză, să ia doar membrii sindicatului. Nu mai poți face asta. Înainte, când majoritatea muzicienilor erau afiliați la un sindicat sau altul, erai obligat efectiv să te supui la regulile sindicale.
Să aibă situația asta pandemică și o parte pozitivă pentru artistul independent din România (pe lângă majoritatea părților negative, bineînțeles)? Astfel s-a ajuns să fie discutat și statutul său. În sfârșit, cineva pune serios în discuție problema. Înainte de pandemie, chiar dacă se discuta ceva, totul rămânea la nivel de discuții… Acum, uite, la Ministerul Culturii ați fost chemați voi, tu cu Florentin Milcof, să puneți în mișcare ”ceva” în acest sens.
Rareș Totu – În principiu, da, de aceea am fost aduși la Minister. Secretarul de Stat, Iulia Popovici, ai cărei consilieri suntem, se pricepe mai mult pe partea de teatru, de film, de coregrafie chiar, a artiștilor independenți. Așa a ales pe cineva care să știe ce e și cu muzicienii independenți, pentru că ea acoperea mai puțin partea asta. Ea, oricum, prin definiția ei este un om care se ocupă de activitățile independente, de arta independentă.
Să înțeleg că Ministerul Culturii, în momentul de față, are o strategie în ceea ce privește statutul artistului independent?
Rareș Totu – Momentan , nu, nu are nicio strategie. Sperăm în viitor. Momentan lucrăm la ea. Pe de altă parte, vezi tu, în România și înainte era ceva, până la urmă, tot ca o strategie. Era ”pacea socială” făcută între primele guverne din anii ’90 și artiști. Ea avea la bază principiul: „Nu-ți cer mare lucru, dar nu îți dau nimic în schimb”. Din toată Europa și din câte țări știu eu din afara Europei, avem cel mai mic impozit pentru artiștii independenți. Din Europa, America și Australia, sigur. Bine, artiștii independenți nu au primit în schimb nimic, nu au primit nici protecție socială, nici pensie și nici ”sănătate”, dar nici nu au plătit mulți bani către stat. Și atunci, s-a format un fel de echilibru care, până la apariția pandemiei, nu prea a fost contestat de nimeni. Lumea, care făcea niște bani, era fericită că nu trebuia să dea din ei statului și alegea să își rezolve restul de lucruri din banii respectivi. Acuma, că suntem de un an și câteva luni în pandemie și nu mai putem munci efectiv, s-a schimbat puțin situația. ”Lumea” artiștilor independenți și-ar dori protecție socială și ajutor de la stat.
Practic, toată povestea asta nu se rezumă doar la perioada pandemiei, adică nu se vrea doar un ajutor dat artistului independent pe perioadă pandemică.
Rareș Totu – Păi, pe perioada pandemică s-a dat un ajutor. Că foarte mulți nu s-au calificat, asta e altceva. Nu era suficient, pentru unii, că avem cel mai mic impozit din lume pentru artiștii independenți, dar au căutat și o eludare a acestuia. O mare parte dintre ei au muncit ”la negru”, drept pentru care nu s-au încadrat la acest ajutor, alții și-au făcut srl-uri și au scos banii pe dividente, ceea ce este la limita legalității. Este legal, doar că nu este etic. Se numește optimizare fiscală și atunci, dacă tu ani de zile ți-ai optimizat fiscal afacerea, nu te aștepta ca statul să îți dea bani, ca unuia care a tot cotizat.
Definește-mi, din punct de vedere social-econmic, artistul independent.
Rareș Totu – În primul rând, în alte țări artistul independent este artistul care nu este afiliat unui ”label”, unei case de discuri sau unei case de producție. Nu are un contract. Oricum, la ora actuală, toată chestia este mult diferită față de când am început eu și se vindeau unități (cd-uri, vinyl-uri, casete). Acuma, din punctul nostru de vedere, artistul independent este artistul care nu are un contract pe o perioadă nedeterminată. Noi, eu și Florentin, am înființat, cu mult înainte de a ajunge la Minister, o Asociație a Muzicienilor Independenți din România și unul dintre criterii să faci parte din această asociație era să nu ai contract pe o perioadă nedeterminată. Mai nou, este o altă problemă a artiștilor din România. Este vorba de artiștii care sunt angajați în corurile sau în orchestrele filarmonicilor sau a operelor. Problema lor este că aceste instituții trec, din ce în ce mai multe, în subordinea autorităților locale, autorități care le modifică contractele, transformându-le în contracte pe perioadă determinată, ceea ce înseamnă contracte de stagiune sau chiar de reprezentație. În rest, când nu e nevoie de ei, sunt pe nicăieri
Practic, ei devin colaboratori
Rareș Totu – Da, devin toți colaboratori, nu mai sunt angajați. Asta e o treabă destul de grea. În Franța, treaba asta este realizată cum trebuie. Franța este unica țară europeană în care această problemă este realizată cum trebuie, dar e de foarte mulți ani așa. Cu siguranță, în actualele condiții politice, chiar dacă nu ar fi pandemia, nicio țara din Europa nu ar mai putea implementa sistemul francez. Este un sistem numit ”intermitent”. Exemplu: să zicem că eu sunt actor și joc într-o piesă , se termină piesa, se termină repetițiile, iese din stagiune. Eu, până la următoarea piesă, primesc ajutor de șomaj, sunt asigurat, și chestia asta poate dura un an, doi, trei, până îmi găsesc următorul contract.
Cum se identifică artistul? De ce are nevoie el pentru a fi considerat, de către stat, artist pentru a primi toate aceste ajutoare? Studii superioare în domeniu, anumite cursuri recunoscute…?
Rareș Totu – Nu, nu are nevoie de nimic.
Hai să luăm ca exemplu un actor amator de la Teatrul lugojean, teatru amator, la rândul lui. Este recunoscut acest actor ca artist, de către stat?
Rareș Totu – În Franța, aceste aspecte sunt reglementate din start. La noi, oricum nu va exista ajutor de șomaj pentru artiști, cred că niciodată. Bine, la întrebarea ”cum demonstrezi că ești artist?” răspunsul e simplu: nu trebuie să demonstrezi cuiva că ești artist, pentru că, conform Convenției de la Berna, din 1886, orice om care declară că face artă, face artă. Nu poți cuantifica chestia asta. Noi tot timpul avem discuția asta, mai ales cu muzicienii care își doresc reintroducerea atestatelor, pentru că ei văd că atâția oameni fac bani din muzică și cântă prost. Problema este în felul următor: Statul Român nu poate și nici nu vrea să facă o clasificare , o ierarhizare a muzicienilor. Statul nu este critic de artă. Statul nu poate hotărâ că eu sunt mai bun ca tine sau că tu ești mai bun ca mine, cum era pe vremuri, când era o comisie. Bine, știm cum era comisia aia, când se mai folosea și șpaga la examene etc. Chestia asta nu mai are cum să funcționeze la ora actuală. Culmea e că, deși România a ratificat respectiva Convenție, tot a făcut treaba asta, într-o perioadă. Bine, a făcut-o în comunism și am înțeles de ce. Pe timpul acela fiecare trebuia să fie angajat undeva, într-o unitate socialistă. Cu acel atestat puteai să fii un fel de ”freelancer” și de asta a fost bine venit examenul respectiv. Și eu am carnet de atestat, de pe timpul acela.
Bine, dar statul tot te obligă să ai o diplomă, dacă vrei să te angajezi la el.
Rareș Totu – Când te angajezi la el, da, ești obligat să ai așa ceva. Ca indpendent, nu.
Totuși, ai nevoie de un document care să ateste că ai studii în domeniu, dacă vrei, de exemplu, să îți faci un PFA.
Rareș Totu – Bine, în România dacă îți faci un PFA, care are care ca obiect de activitate ”vânzarea de greble,” tu trebuie să ai un document care să arate că tu ai absolvit Liceul Economic, secția ”vânzare de greble”. Mă rog, am exagerat cu comparația, dar cam așa e. Unele cursuri sunt recunoscute, altele nu. Mai sunt și școlile de artă, care , pe vremuri, erau școlile de arte și meserii.
Bine, povestea cu școlile de artă este foarte spinoasă. Avem și noi un caz la Lugoj, căruia nu îi mai dă nimeni de cap de ani buni…
Rareș Toti – Ideea este, repet, că pentru a face artă nu ai nevoie de niciun fel de studii de specialitate. Nu ai nevoie de nicio hârtie care să ateste că tu ești artist. Simplul fapt că te declari artist, te face artist. Critica e subiectivă și cel mai important și clar factor în direcția asta este publicul. Dacă publicului îi place ce faci tu, cumpără, dacă nu, nu.
Rareș, și tu ești muzician și ești și independent. Cum ai resimțit tu pandemia? Fac o paranteză: mi-ai povestit mai demult ce s-a întâmplat, în 1992, când erai în Ungaria, și totul era la superlativ, și artistic și economic. Atunci ai avut impresia că cineva a venit și a scos din priză muzica rock. Ai simțit același lucru acuma, dar, bineînțeles, nu doar la muzica rock, ci la întreaga industrie muzicală, că a scos cineva ștecherul din priză?
Rareș Totu – Cumva, nu. Nu știu de ce. Oricum, ce făceam noi, și aici mă refer la cei din zona mea muzicală, era, deja, o muzică de nișă. Anul trecut s-au întâmplat , totuși, două, trei acțiuni, deci nu e ca și cum am fi stat absolut (mă rog, după trecerea celor trei luni de izolare totală). Au fost, totuși, câteva acțiuni. S-a permis, în anumite locuri, manifestări cu până la 500 de oameni, în aer liber. Muzica pe care o facem noi nu aduce oricum mult mai mulți oameni. Cam asta e gama: 500-800-1000. Din păcate, rockul a devenit muzică de nișă. Cât timp am colaborat cu Cristi Minculescu, un an de zile, el avea vorba asta de aur: ”Coane, noi când ne-am apucat de muzica asta, eram mainstream-ul cel mai mainstream posibil și acuma suntem o nișă”. Asta e.
Hai să încheiem într-o notă optimistă interviul. Ești în minister și acest lucru mă face pe mine să cred că ești ”undeva sus”, adică ai acces la mai multe informații (ești mai aproape de informațiile adevărate). Cum vezi tu ce se întâmplă la ora actuală? Care crezi că va fi urmarea?
Rareș Totu – Părerea mea este că noi nu numai că nu suntem aproape de informații, dar nu cred că cineva, chiar la nivelul președintelui Iohannis, este suficient de aproape de informațiile adevărate.
Ups. Crezi că totul va reveni la normal și că acest normal înseamna ce a fost până în anul 2019?
Rareș Totu – A, clar că nu. Anul 2019 nu se mai întoarce. A fost apogeul societății de consum, a societății consumeriste. Nu se va mai reveni la treaba asta. În primul rând, avem probleme foarte serioase de mediu. Părerea mea personală este că toată această gestionare a pandemiei de către cei care o gestionează cu adevărat (adică deasupra președintelui Iohannis) duce în direcția în care se caută un mod de apărare împotriva atitudinii destructive a speciei umane asupra planetei. Eu așa cred și așa văd chestia asta. Oricum, asta ar trebui să se întâmple. Să nu distrugem planeta. Nu pot să fiu de acord cu modul în care s-au accentuat în ultimii ani problemele de mediu.Nu sunt unul din aceștia,verzi”, cu garda de mediu etc., doar că nu pot să nu observ. Nu pot să nu observ aerul împuțit pe care îl respirăm sau apa plină de microbi pe care o bem. Dacă nu se face ceva, o să distrugem planeta într-un timp relativ scurt, poate până într-o sută de ani. Vor mai apărea pandemii și alte chestii asemănătoare. Vom purta mască până la sfârșitul vieții…
Artistic, ce vei face în viitor? Știu că ești implicat în organizarea mai multor festivaluri. Există ceva optimism ?
Rareș Totu – Anul 2023, ar putea fi un an puțin mai bun, 2022 sigur nu va fi, iar de 2021, nici nu am ce spune… Despre festivaluri, ce pot să spun. Se mai sfătuiesc cu mine diverși organizatori din țară. Eu sunt implicat, practic, doar în organizarea festivalului de la Suceava. Mai sunt director tehnic la festivalul de la Dărmănești, care este un festival nou, foarte mișto, într-o zonă extraordinară. Zic tehnic pentru că, pe lângă că am participat anul trecut și mai participăm și anul acesta, dar într-o altă formulă (anul acesta cântăm cu Dean Bowman, cu care am fost și la Lugoj), mă ocup de instalațiile de acolo: sonorizare, lumini, ecrane etc. Dar nu am un cuvânt de spus în alegerea artiștilor. Este un festival care a pornit de la zero. Anul trecut a fost primul an și l-am ținut cu condițiile respective, de maxim 500 de spectatori. Anul acesta sperăm mai mult, sperăm să se poată, în august, măcar 1000 de spectatori. Festivalul de la Suceava, care de regulă se desfășura la sfârșit de mai mai, îl mutăm tot în august, tot pentru condiții. Festivalurile mari, cum e, de exemplu, cel de la Brezoi, care aduna câteva mii de oameni pe zi, nu se vor ține anul acesta. La Brezoi, vor fi doar artiștii români.
Ei, ceva, ceva tot se mișcă anul acesta. Uite, mai e și festivalul de la Gărâna…
Rareș Totu – Da, ceva, ceva va fi, după care, probabil, din nou se va închide tot…
Și eu care speram că vom încheia discuția într-un mod optimist 😂.
Mulțumesc, Rareș Totu, pentru interviu.
augustin bercean 
Lasă un răspuns