Foto reportaj ANARHIA
Ar fi multe de spus despre trupa Anarhia. Despre începuturile, despre momentul „de maxim” al ei sau despre cum nu mai exista, cum am crezut până nu demult. Prezentând trupa MIST, acuma vreo 3 ani, am spus că ea este continuatoarea trupelor Betta, Logic și Anarhia. Nu am greșit cu nimic, făcând această afirmație, dar, la acel moment, am fost convins că Anarhia este istorie și că și-a spus ultimul cuvânt. Și iată că vine o zi când aflu că cei de la Anarhia vor susține un concert la Gugulan Rock, la Caransebeș. Și eu care o îngropasem…
Așa cum am spus, s-ar putea scrie mult/multe despre această formație emblematică lugojeană. Este un punct de reper al culturii lugojene, chiar dacă ea se manifestă artistic într-o zonă ignorată aproape complet de cei care folosesc foarte des sintagma „Lugojul, capitala culturală a Banatului”. Aproape un deceniu, al nouălea, din secolul trecut, nu exista zonă a țării în care să nu se știe de ea. Din păcate, doar în „underground”, că „mainstream”-ul era ocupat de alte genuri muzicale, „siliconate” și pline de playback. Nu cred că e timpul să scrie cineva istoria ei. Încerc să mai cred că nu au spus încă totul.
În reportajul pe care l-am făcut am căutat să „prind” ceva din atmosfera reîntâlnirii (unii reveneau după 22 de ani). Doream să văd dacă mai există „scânteia creatoare”, care i-a făcut, cândva, celebri. Aș fi putut să stau la „taclale” cu ei, înainte de repetiție sau după, să pun reportofonul la mijloc și să îi las să vorbească doar pe ei, eu doar intervenind, uneori. Dar nu aș fi aflat ce mi-am propus să aflu. Uneori sunt lucruri care se evită a fi spuse față în față, sau sunt omise. Am preferat să discut cu fiecare în parte, nici unul dintre ei neștiind ce am vorbit cu ceilalți. Sunt sigur că și ei sunt curioși să afle ce au spus ceilalți…
Primul pe care l-am „ochit” și l-am chemat la interviu a fost Oti. Știam, din povești, că el a fost, până a plecat în Germania, liderul trupei. El nu a pomenit de asta în interviu, dar s-a resimțit acest lucru la repetiții. Cam toți ochii se îndreptau spre el când existau dileme scenice. L-am cunoscut foarte puțin înainte de a pleca, dar și atunci țin minte că m-a impresionat prin sobrietate sa. Are aceeași sobrietate și acum, dar s-au mai adăugat și 22 de ani stați în Germania.
- Interviu Attila Babics
Oti, după câți ani, din nou, cu Anarhia?
Păi, să tot fie vreo 22 de ani.
Din 1999, nu ai mai cântat cu Anarhia?
Da, din păcate, cu Anarhia nu am mai cântat deloc. Trebuia să vin în 2013, să cântăm la bikeri, dar chiar atunci am deschis un restaurant în Germania, chiar în ziua aia, și am fost nevoit, din cauza contractului, să rămân.
Ei, cum (re)simți atmosfera de la repetiții? Regăsești aceeași vibrație care era până acum 22 de ani? Să menționăm că, la ora când povestim, nu a avut loc niciun concert din cele două care urmează.
Da, sunt momente în care simți, în care se nasc din nou ego-uri din acelea de dinainte, dar, într-o pauză, la repetiție, la o bere, se reglează totul. Încă, mai simțim „chimia” între noi, totuși, și pe scenă ne înțelegem bine.
Practic, voi ați rămas prieteni, voi nu v-ați despărți, ca trupă, în urma unor conflicte. Voi v-ați despărțit pe cale naturală, dacă e ok termenul.
Da, da. De aceea zic: chimia încă există între noi.
Ce așteptări ai de la concertul de vinerea viitoare, cel de la Caransebeș? Cel de mâine ( cel de la Road Patrol urma să fie a doua zi, după ce am luat intreviul), este, mai mult o repetiție cu public. Ai așteptări mari, cu multe emoții, sau e o cântare obișnuită?
E o cântare obișnuită, pentru foști/actuali fani Anarhia. Nu cred că am alte așteptări. Clar că mi-aș dori să mai continuăm cu Anarhia. Am început ceva discuții cu colegii pe tema asta și s-ar părea că ar fi niște șanse să o facem. Nu știu dacă sub numele Anarhia.
De ce să renunțați la numele de Anarhia? Doriți să schimbați repertoriul, să modificați stilul interpretativ?
Da, dacă e să facem ceva, vom face ceva într-un stil nou.
Un stil mai actual?
Da, ceva mai actual. Încă nu știm ce. Chiar dacă suntem departe unii de alți, cu tehnologia actuală sunt convins că se poate lucra.
OQ am înțeles că nu a putut veni la această reîntâlnire din motive obiective: Olanda, probleme Covid etc. Face parte și el din aceste discuții, pentru viitorul proiect?
Da, clar că este. Am vrea să mergem pe formula veche.
Față de formula veche, Miță este singurul „intrus”. Este și el în plan?
Încă nu se știe, încă este totul în discuție.
Cel de-al doilea interviu i l-am cerut lui Moritz. După plecarea lui Oti, devenise un membru foarte important al trupei. Proiectul Lunatic, cel care a urmat Anarhiei, la scurt timp după aceea și în care se regăseau 90% din muzicienii vechii formații, îi aparținea, ca idee. Era, deci, liderul care a urmat. A rămas la fel de boem în exprimare, ca-n tinerețe, dar sigur în afirmații și foarte calculat. N-ai zice, pentru un artist plastic, că este atât de perfecționist și atent la detalii, când e vorba să urce pe scenă. Sau poate asta e un avantaj?
- Interviu MIhai „Moritz” Moroz
Moritz, de câți ani nu ați mai cântat în această componență?
Cu Oti, la chitară, de peste 20 de ani. Practic, cam atunci s-a terminat cu Anarhia, când a plecat Oti.
A mai fost concertul din 2013, de la bikeri.
Bine, a fost o reunire, dar am cântat și piese de la Lunatic. De fapt, așa vom cânta și acuma…
Voi, când ați format Lunatic-ul, ați luat și din repertoriul Anarhiei?
Nu, a fost doar Lunatic, a fost un proiect separat. Acuma, fiind și mai „copți”, să nu zicem bătrâni, sunt multe piese pe care le-am compus atunci când eram foarte „antrenați” și tineri, pe care acuma cred că am avea nevoie de mai mult timp să le repetăm, ca să le putem cânta așa cum trebuie. Așa am mai selectat din din ele și am adăugat și câteva de la Lunatic. Încercăm să facem un repertoriiu cât de cât cântabil și ascultabil.
Lunatic-ul nu mai e din 2004, parcă?
Da, atunci am avut ultimele concerte, prin 2004-2005. Cu Lunaticul am avut material pentru un album, dar, din păcate, nu am scos nimic cu o Casă de discuri.
Cu Anarhia, din câte știu eu, ați scos două discuri și ați avut semnate două contracte cu două Case de discuri. Cum resimți atmosfera de la repetiții? Practic, sunt foarte mulți ani decând nu ați mai cântat împreună. Chiar dacă Lunatic-ul avea în componență foștii colegi de la Anarhia, tot au trecut ceva ani de la ultimele repetiții…
Totul e ok, ne simțim bine împreună. Normal că mai apar și mici neînțelegeri, dar trecem peste ele, nu e o problemă.
Divergențe artistice...
Asta e. Fiecare vrea să se audă el bine … E ceva normal. Întotdeauna când sunt mai mulți oameni la un loc, apar și problemele… E ca într-o familie. Dar, în mare, energia e „brici”, deocamdată. și suntem mulțumiți de ce se întâmplă.
Ce așteptări ai de la concertul care urmează? Așteptări mari? E un concert oarecare?
Așteptări, cel puțin eu, am destul de mari. Vreau să sune bine, să fim, măcar, decenți . Adică, de la decenți în sus, vreau să spun. Avem totuși un nume, am cântat prin toată țara, am luat tot felul de premii și atunci nu îți permiți să suni oricum. Da, așteptări sunt și sper să iasă totul bine.
Mâine veți avea un concert, practic, o repetiție cu public, la Teatru, la Road Patrol. Un lucru bine gândit pentru voi, pentru că este o repetiție cu public, dar este foarte bine și pentru fanii voștri lugojeni, care nu vor putea să vină la Caransebeș. Este o șansă pentru ei, că nu se știe când veți mai fi împreună pe scenă…
În curând, nu, nu o să mai fie…
Mie mi-a șoptit Oti ceva, totuși, că s-ar dori …
Da, se vrea, dar există și factorul ăsta al distanței dintre noi, care a contribuit și la despărțirea trupei Anarhia. Pentru a reface o chestie, trebuie să pui în calcul și treaba asta. Dar mi-ar plăcea să fie, până la urmă, ceva.
Din păcate, la ora actuală nici nu mai e prea mult loc pentru rock în România…
Ideea e că noi niciodată nu am cântat pentru bani. Noi am cântat de plăcere și asta rămâne, nu moare. M-aș bucura să mai simt plăcerea aceea în continuare. Totuși, trebuie să fim și realiști…
Cu Marius m-am întâlnit mult mai des, artistic. L-am văzut cu Anarhia, cu Lunatic și, în mai multe formule de blues rock, împreună cu chitaristul Cezar Costescu. Este unanim apreciat ca „un foarte bun toboșar”. În toate aceste formule/trupe în care a cântat, nu am auzit vreodată să se plăngă cineva, artistic, de el. Este și plin de pasiune în ceea ce face și, mai mult ca sigur, asta îl face așa de bun.
- Interviu Marius Bosneac
Marius, după câți ani, din nou, la repetiții cu Anarhia?
De peste 20
Cum e atmosfera?
Foarte faină! E super ok. Parcă sunăm și mai bine, mi se pare. E fain, nu aș fi crezut acest lucru…
Reveniți pe filonul Anarhia. A fost, o perioadă, Lunatic-ul, dar acela era alt proiect, al gen abordat. Reveniți la piesele vechi. Dar nu aș insista să vorbim de trecut. Cum vezi viitorul?
Hmmm, viitorul? Păi, dacă ar depinde doar de mine, eu aș vrea să continuăm povestea asta. Dacă s-ar putea. E mai greu, cu Oti, în Germania, și cu OQ, în Olanda. Am putea face ceva și… ă…să nu se supere Oti… în formula cu Miță, cea de acum. Oricum, eu vreau să se continue treaba , că ar fi păcat altfel.
Cam toți cei care au fost la Anarhia și, după, la Lunatic, nu prea au mai cântat ulterior. La tine este altceva, tu ai fost activ pe piața muzicală, în câteva proiecte cu Cezar Costescu.
Da, asta e boală de care te scapi cam greu…
Ce așteptări ai de la concertul de vineri, de la Caransebeș?
Ce așteptări? Nu știu. Mi-aș dori să rămână publicul cu ceva fain în creier. Este Anarhia, care cântă altceva decât ce se cântă în ziua de azi. E un stil pe care nu prea îl mai auzi.
Din păcate, cum am mai vorbit și cu băieții înaintea ta, rock-ul a devenit gen de nișă. Pe de altă parte, faptul că e gen de nișă îți oferă avantajul de a avea fani foarte devotați. Nu se mai câștigă mulți bani, dar ai fanii alături. Să revenim la repetiții. Tehnic, cum vă regăsiți?
A fost greu. Nu mă așteptam să fie așa greu, dar, na, după 22 de ani să te pui să cânți piesele astea, și sunt piese grele, e ceva. Dar ne-am descurcat, e ok. Eu sunt plin de beșici și de bătături în palmă… Eu zic că vom suna bine.
Am înțeles că au fost repetiții foarte serioase, adică ați luat într-un mod serios toată treaba asta.
Da, s-a repetat mult și încă vom mai repeta și săptămâna care vine, cea în care va fi concertul de la Caransebeș. Trebuie să iasă totul ceas! Și înainte repetam zilnic, câte 4-5 ore. Era foarte greu, dar ieșeau piesele ok.
Fane Livadariu😊. Povestea noastră comună sună cam așa: colegi de serviciu, prieteni, asociați în afaceri și tați care-și duc împreună copiii la grădiniță/școală/ore de germană… Mie îmi pare neschimbat, de vreo douășceva de ani, de când l-am cunoscut, când încă mai căra cu microbuzul pâine și pe trupa Anarhia, prin turnee. A rămas același tip jovial, maturizat între timp, cu un dor mare de a reveni pe scenă.
- Interviu Fane Livadariu
Ei, Fane, cum e atmosfera la repetiții, în formula cu Oti, după 22 de ani de pauză?
Măi, foarte faină! Foarte faină în sensul că te simți de parcă ai fi renăscut. Mă simt, din nou, tânăr… Să cântăm, din nou, împreună după atâția ani, e mare lucru.
Tehnic, cum merge treaba?
Foarte bine, contrar a ceea ce am gândit că se va întâmpla. Ne gândeam că o să fie mai greu, după atâția ani, dar a fost ușor. A fost ca mersul pe bicicletă.
Tu ai mai continuat, după Anarhia, cu Lunaticul, până în 2004. De atunci, în afară de episodul din 2013, când a fost o reunire a Anarhiei, pentru un concert, dar cu OQ, și fără Oti, nu prea ai mai cântat.
Da, nu prea.
Cum e să fii din nou pe scenă? Ai emoții?
Nu, deloc. Niciodată nu am avut și nici acuma nu cred că o să am. Mă simt foarte bine pe scenă, mă simt de parcă aș face parte din public.
Pe viitor, ce se prefigurează? Am pus această întrebare fiecărui coleg de-al tău. Din trei întrebări, am primit trei răspunsuri, aproximativ, la fel. Hai să auzim și al patrulea răspuns…
Măi, eu, sincer, și am discutat acest lucru și la repetiții, dacă tot ne place ce facem și ne simțim tineri ar fi păcat să nu începem un proiect. Poate nu neapărat Anarhia. Anarhia nu mai poate fi la fel ca acum 20 de ani. Ce facem acum e altceva. Ne-am reunit special pentru festivalul de săptămâna viitoare, dar nu cred că mai putem continua. E ca trupa Voltaj. Cea veche, comparativ cu Voltaj-ul din anii 2000. Dar, dacă se vrea ceva, eu aș fi de acord. Copii au crescut, stăm bine, timp avem…
Că a venit vorba de partea financiară. Am citit într-un articol despre Anarhia, cel scris de Cristi Ghinea, pe blogul său personal (articolul AICI), despre Adi Blaj, care spunea că a plecat din Anarhia, din rațiuni financiare, că, necâștigând din muzică, a fost nevoit să renunțe și să caute un job. Acuma, la voi, cred că nu mai este această problemă.
Da, în momentul de față cam toți suntem destul de bine realizați. Bine, nu cred că se punea această problemă, cea financiară, nici la începutul trupei… Poate, în sinea noastră, ne-am dorit să devim rock star-uri și să trăim efectiv din muzică
Rock star-uri ați devenit, practic. Prezența la emisiunea lui Călinescu, de la PRO TV, din 1999, v-a ridicat la statutul acela.
Da, dar, probabil, nu cum dorea Blaj, să ne putem susține și financiar… Pentru mine a fost ok. Demult nu am mai visat eu la beneficii financiare, din asta. Am dat totul pentru muzică , pentru scenă, pentru modul cum mă simt eu în timp ce cânt. Bineînțeles, dacă va fi să facem ceva în viitor, sigur nu va fi pentru bani.
Ce așteptări ai de la concertul de vineri?
Aș vrea să văd-uite, deja se ridică părul pe mine (chiar nu glumea!😂 ) măcar 20 de persoane care, la sfârșit, când e piesa „Anarhie”, să strige: Noi vrem să fie…anarhie!” Atât. Pentru mine ar fi suficient.
Mihai „Miță” Subota, „The New Guy”. Când se vorbea despre el, la repetiție, chiar și cu el de față, toți îi spuneau OQ 2. La fel ca și OQ, el a asigurat tehnic totul pe scenă, a stat la mixer și… a și cântat. Și pe Miță îl știu de ceva ani. Încă mai am să îi dau un miel, că l-am botezat când l-am prezentat, la un concert, (cred că era cu Cezar Costescu Project, la Lugoj MusicFest, în 2014). I-am zis Suba, în loc de Subota , motiv de mișto pentru niște prieteni de-ai lui, care au stat în fața scenei, și au strigat tot concertul, după fiecare melodie, „Bravo, Suba!”. Dar nu s-a supărat…
- Interviu Mihai „Miță” Subota
Miță, cum e să fii coleg cu cei de la Anarhia? Cum e la repetiții? Cum te simți?
Foarte fain! Foarte, foarte fain! Mai ales că îi știu de când eram mic, când eram foarte tânăr și nu cântam la niciun instrument. Între timp, ne-a împrietenit și, uite, am ajuns să și cânt cu ei. Este o chestie faină.
Cum a apărut această propunere/idee de a cânta cu ei?
Fiind prieten de ceva ani buni cu Fane, am venit să îi ajut să pregătească concertul pentru Gugulan Rock. Eu fiind aici și chitariștii lor fiind plecați din țară, mi s-a propus ca, pe lângă partea tehnică, să și cânt la repetiții, la chitară.
Deci, inițial, nu era vorba să cânți și tu cu ei?
Nu, nu era în discuție acest lucru.
Erai doar un chitarist „suport” pentru repetiții?
Exact. Trebuia să îi ajut la pregătirea repetițiilor. Na, cum cânt și eu puțin la chitară…
Da, puțin…
Au zis să fac repetiții cu ei, la propriu. Ei aveau pregătite negative, pentru repetiții. La un moment dat au zis: Măi, ia-ți chitara și cântă cu noi. Cântând cu ei, și-au dat seama că aș putea înlocui backing track-urile ce urmau să fie folosite în concert, cu o chitară live. Automat, OQ ar fi putut să intervină la clape .
Și dacă venea OQ,, tu tot ai fi cântat în concert cu ei?
Exact, Oricum aș fi cântat cu ei. Suplineam eu chitara lui OQ, cât timp el se „distra” la claviaturi. Au considerat că prezența mea ar fi un avantaj pentru ei și așa m-au chemat să cânt. Pentru mine, cum îți spunea și la început, este un lucru fantastic!
Față de ceilalți de pe scenă, pentru tine va fi un concert fără trăiri sentimentale coborâte în trecut.
Categoric, pentru mine este un concert actual.
Dar tot ai ceva emoții…
Măi, sigur, cum să nu am?! Nu sunt compozițiile mele, dar mesajul lor este, și în zi de azi, la fel de actual. Și muzica, stilul cântat este, după părerea mea, atemporală, chiar dacă, atunci când au compus-o, eu aveam vreo 10 ani.
Cum se desfășoară repetițiile cu ei? Cu „scântei”? Cu vorbe bune?
Comparativ cu alte trupe în care am cântat, unde toată treba era relativ calmă, aici, energia din muzică se resimte și la repetiții, dar e constructivă. Este o nervozitate pozitivă, constructivă.
Din punctul tău de vedere, după experiența aceasta, ți-ai dori să se întâmple „ceva”, în viitor?
Mi-ar face o mare plăcere dacă băieții sunt dispuși să continue și să nu se rezume doar la acest concert, sau să cânte o dată la 5 sau 10 ani. Mai discutăm la câte o bere după repetiții, despre acest lucru. Le ziceam că: dacă aveți timp, măcar de distracție, ar fi bine să mai cântăm, din când în când, împreună. Să mai repetăm, poate chiar să facem ceva nou, de ce nu? Energia încă se simte între ei, cel puțin eu o simt, și ar fi păcat ca ea să se piardă.
Tu cu Marius ați fost mai ancorați, în ultima perioadă, în viața muzicală lugojeană, mai exact în scena rock-ului lugojean. Mai există public pentru acest gen în Lugoj?
Ooo, e o întrebare cam dificilă… Nu prea mai e. Există cunoscătorii, cei de o vârstă cu mine și în sus, dar, public nou, foarte puțin. Chiar nu prea mai apar cei care să se se bucure de muzică, în sine, nu doar de un curent sau ca o modă. Eu încă trag speranțe că, din cei câțiva care se înclină spre genul acesta muzical, să rămână câțiva care să se bucure, la propriu.
Ca artiști, ca muzicieni, mai vin ceva, din spate? Nu prea mai văd să apară trupe, cum apăreau pe timpuri.
Cu părere de rău, în Lugoj nu prea mai apare nimic. Nu mai găsești instrumentiști. E foarte greu să pui ceva pe picioare, dar mai ales să poți să cânți un gen muzical care ți-ar plăcea.
Dacă îți mai și dorești să câștigi bani din asta…
Clar, nu ai nicio șansă. Eu niciodată nu am cântat pentru bani
Nu că nu ai fi vrut…
Ha, ha. Dacă se întâmpla să „pice” un leu, nu era de refuzat…
Aceasta a fost seara mea la repetiția lor, a celor de la Anarhia. O seară care m-a încărcat emoțional, într-un mod plăcut. Am stat, totuși, de vorbă cu membrii celei mai prolifice formații rock lugojene, Anarhia, formație care a scos două albume, cu două Case de discuri diferite, formație care are cei mai înfocați fani (chiar dacă au pe la 50 de ani, cam toți), formație care, chiar și după douăzeci de ani de la despărțire, este invitată să cânte în festivaluri. Eu zic, după ce i-am ascultat, că șanse ar mai fi să îi vedem împreună, ca Anarhia. Piesele lor sună foarte actual, și muzical și ca mesaj. Un cuvânt frumos și celor de la Road Patrol Lugoj, care, după ce au reușit să îi convingă să se reunească în 2013, la Festivalul organizat de ei, „Rock pe 2 roți”. Anul acesta, le-au oferit spațiul pentru repetiții și șansa unui concert dedicat fanilor (parcă și aveau de ales, când doi dintre membrii Anarhia, care vor urca acum pe scenă, fac parte din Road Patrol Lugoj -Fane și Miță, și majoritatea membrilor clubului sunt fani Anarhia 😎).
ANARHIA – THE END?
augustin bercean 
Lasă un răspuns