Răducan&Răducan-expoziție de grafică , în spațiu neconvențional

Gărâna, de mai mulți ani, a devenit „muntele” unde evadăm, cel puțin o dată pe lună, pentru a ne împrospăta plămânii și de a ne bucura de peisaj. Duminica trecută, acestei bucurii a evadării i s-a mai adăugat și o expoziție de grafică, o expoziție neconvențională, într-un spațiu neconvențional. Este vorba despre ediția a doua a expoziției „R&R”, a pictorilor lugojeni Flora și Constantin Răducan. După o „tabără privată în doi” – cum a descris-o chiar Flora, cei doi artiști și-au expus lucrările în curtea Hanului „La Răscruce”.

Constantin Răducan

De unde ideea de a veni la Gărâna și de a crea în spațiul acesta?

E un loc în care venim de peste 30 de ani, de pe vremea când eram încă în „producție”, adică predam la școală. Erau, inițial, tabere organizate de profesori, împreună cu elevii lor de la Școlile Populare de Artă. După un timp, au venit și artiștii, separat, și au făcut tabere, sprijiniți de organele în drept de la ora aceea.

Cum a apărut acest tandem artistic R&R?

În timp, s-au structurat diverse echipe care merg împreună, găsind sponsori, în diverse spații de creație. De câțiva ani, mai ales de când cu povestea asta cu virusul, lucrurile s-au „rupt” puțin și simțeam nevoia să ieșim în natură. Nu am mai fost, în natură, de vreo doi ani. A fost propunerea fiicei mele de a ne întoarce de unde plecasem cu câțiva ani înainte.

Ați stat cinci zile aici. Cum a fost, din punct de vedere creativ ?

Locul îmi este cunoscut, motivele de desen, la fel. A fost plăcut să ne reîntoarcem pe locuri cunoscute.

Mulțumesc.

Flora Răducan

De câți ani există ideea asta de „R&R”?

Noi am mai fost odată aici, la Gărâna, și am lucrat, cu șapte ani în urmă. Atunci a fost chiar festivalul de Jazz și s-a făcut și o expoziție la care am participat. Și atunci am stat tot câteva zile.

Asta ca idee de a lucra împreună, dar de când ați început să expuneți sub aceste inițiale „R&R”?

Chiar exact nu mai țin minte, din 2004, parcă.

Cât ați stat aici?

Am stat cinci zile. Am lucrat și dimineața și după-amiaza. Ne place foarte mult aici și venim de foarte mulți ani. Pe vremuri, se țineau tabere de picutură. Momentan, foarte mulți artiști locuiesc aici sau au case de vacanță. Este foarte frumoasă acestă zonă. Cred că și datorită acelor tabere, de pe vremuri, a aflat lumea de zona aceasta, artiștii, în special.

Cât de „rodnice” au fost aceste cinci zile de aici?

Foarte . Am lucrat fără probleme, am fost doar noi doi. A fost super. A fost ca o tabără privată în doi

Pe când o nouă expoziție?

Nu divulgăm, deobicei, planurile artistice de viitor, suntem puțin superstițioși… Anul acest nu cred că va fi vreuna, doar dacă, poate, vreun eveniment mai mic. Ceva de amploare, sigur nu. Anul viitor.

Mulțumesc.

Chiar dacă spațiul în care au fost expuse nu a ajutat deloc fotografierea lucrărilor în cele mai bune condiții, voi posta câteva dintre lucrări.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: