”Ba nu, ba da, ba da, ba nu”, refrenul preferat al Primăriei Lugoj-Revista presei lugojene (4-10.11.2021)

O săptămână ceva mai „activă” din punct de vedere al știrilor din ziare. Au început să apară și articole care amintesc de vremea când se făcea presă în Lugoj, au apărut și subiecte despre care credeam că sunt demult „îngropate” cu ”voia celor de la primărie”-vorba cântecului lui Mircea Baniciu. E adevărat, „ne-a declarat” rămâne principala sursă de informare, dar na, „cine plătește stă în față”…😉. Totuși, se vede un bine în modul cum sunt structurate informațional cele două săptămânale, Redeșteptarea și Actualitatea! Dacă vreți să aflați tot ce scrie în ele, cumpărați-le! E bine și pentru ele, că pot deveni independente (financiar), dar și pentru cei care le citesc, că sunt la curent cu aproximativ tot ce se întâmplă prin urbe. Deci:

Augustin Bercean

Săptămânalul Redeșteptarea prezintă ca cea mai importantă știre a săptămânii ședința de consiliu local, în care s-a supus la vot ultima rectificare bugetară din acest an. Titlul „Frunzărim hârtii” și subtitlul „Investițiile administrației lugojene se reorganizează prin rectificare de buget” sunt foarte „blânde” în descrierea a ceea ce s-a întâmplat de fapt. Articolul, unul dntre cele mai bine scrise până acum dintre cele pe care le-am citit în Redeșteptarea, de când fac revista presei (felicitări, Cristian Ghinea!), ne prezintă, într-un mod analitic, desfășurarea ședinței. Foarte puține păreri proprii sau „sentințe” date de jurnalist, ceea ce e bine. Ei, eu nu prezint știri, doar le comentez, așa că părerea mea despre ce s-a întâmplat în acea ședință este una foarte proastă la adresa administrației locale. După aproape 5 luni de la votarea bugetului local, când au fost prezentate ca fiind „imperios necesare” anumite investiții în oraș, după ce ai făcut să curgă multă cerneală în presă cu acuzații de nesusținere din partea opoziției a viziunilor investiționale din municipiu, vii acum și spui „Ă, pardon, nu mai vrem alea, vrem altceva”. Eu am mai scris despre lipsa de experiență a actualei administrații, dar nu mă așteptam să fie chiar așa. Cel mai elocvent exemplu este cel al achiziției de imobile din incinta fostei interprinderi ITL A. Câte lacrimi au curs astă vară, și în presa scrisă, și în cea online, dar și pe pagini personale de Facebook, când „unii” consilieri „răi” nu doreau să voteze cu „interesele lugojenilor”, pe care toată lumea (dar unii mai mult decât alții 😂), îi respectă. Acuma nu mai este nevoie de acestă achiziție… Și multe altele, dar vă las să citiți singuri articolul, cumpărând Redeșteptarea!

Un alt subiect care mi-a atras atenția, care este un plus pentru administrația locală, este cel din știrea „Finanțarea de 4,5 milioane de euro, pentru noua creșă a Lugojului! Va fi inaugurată în 2023”. Chiar dacă investiția este făcută din fonduri Guvernamentale, are și Primăria partea ei de implicare. Se vorbeșete de data inaugurării. Să sperăm că va fi așa, că anul 2023 nu e foarte departe. Au mai fost destule inaugurări amânate…

Printre multele anunțuri de angajare la Primăria Lugoj, am mai găsit o știre care să mă facă să o citesc cu atenție. Este vorba despre „Razie! Amenzi de zeci de mii de lei aplicate de polițiști, jandarmi și inspectori OPC și ITM în zi de târg, la Lugoj”. M-am pus să citesc cu atenție știrea, fiind convins că s-a redeschis Târgul de pe Olașagului (sau pe unde s-o fi deschis el) și eu, deși citesc cu atenție presa locală, nu am aflat. Dar nu, nu este vorba despre Ocico, este vorba despre orașul Lugoj, care, în trecutul lui, avea cele două zile distincte de „piață”, marțea și vinerea. Atunci veneau agricultorii din satele mărginașe cu marfă „la oraș”. Controlul de care se scrie în articol a fost efectuat într-o zi de marți, prilej pentru Dumitru Toma, semnatarul articolului, să își amintească de zilele „de piață” ale orașului😂. Controlul nu a vizat doar Piața „George Coșbuc”, ci întreg orașul,

În pagina de sport, apare justificarea finanțării istorice de care a beneficiat voleiul lugojean. „Cinci victorii din șase! CSM Lugoj câștigă și în Europa și în campionat” este titlul articolului în care este prezentat, într-un mod conatbilicesc, performanțele voleibalistelor lugojene. Bravo! și mult succes în continuare!

În rubrica „Povești, locuri și oameni de altădată!”, Cristian Ghinea prezintă povestea „Dr. Aurel E. Peteanu și Anișoara Odeanu, parte din tradiția familiilor culturale lugojene”

Atât din Redeșteptarea de săptămâna aceasta. Sun mult mai multe știri, știu, dar cumpărați ziarul și le veți citi 😊

www.augustinbercean.com

Săptămânalul Actualitatea are ca primă știre construirea noii creșe, din fonduri guvernamentale, la Lugoj. În antiteză, pe aceeași poză, apare și informația că „O școală și două grădinițe din Lugoj vor fi desființate”. Cum despre creșă am citit/scris deja (nu cred că ar mai fi ceva nou, deoarece, la bază, este tot „a declarat” …) am vrut să văd ce este cu acele desființări. Am căutat în pagina 3 și am aflat că știrea este preluată de pe Lugojeanul.ro (este dreptul lor să îi menționez!) și se referă la fuzionarea mai multor entități educaționale, în municipiu. Școala Gimnazială Nr.1 va fi preluată de către Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”, Grădinița Nr. 6 va fuziona cu Grădinița cu program prelungit Nr.1, și se va muta pe strada Bocșei, și Grădinița Nr. 7 va fi absorbită de Gradinița cu program normal Nr. 1. Cam încurcate-s căile, dar sper ca cel care a găndit toate acestea să știe bine ce a făcut. Nu de alta, dar să nu ne trezim, din nou, peste 5-6 luni că „stați, nu e bine, refacem totul!” 😁

O știre care matematic mi-a atras atenția este cea cu construirea Bazei Sportive, de la Lugoj. Am mai scris despre acest subiect. Este vorba despre o Bază Sportivă care se va construi din fondurile Companiei Naționale de Investiții în spatele autogării Atlassib, de la Plopi. Bine, nu are dată când va fi inaugurată, dar nu asta m-a mirat, ci joaca „de-a cifrele”. Când se declară sus și tare că ai primit 4,5 milioane de euro pentru o creșă, ar fi fost cam trist să anunți că pentru o Bază Sportivă, intens mediatizată nu demult, ai primit doar 1,4 milioane de euro. Și atunci, ce faci? Înmulțești cu 5 și faci schimbul valutar. 7.000.000 de lei sună mai bine decăt 1.400.000 de euro. Sună, dar au aceași valoare, mult mai mică decât cea folosită pentru construcția unei creșe…

Tot în aceeași pagină, a treia, a Săptămânalului Actualitatea este o știre care ne amintește că avem partide politice în Lugoj, chiar dacă nu sunt reprezentate în Consiliul Local. Partidul AUR -filiala Lugoj strânge semnături pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis. Hmmm, ce să zic? În ce hal a ajuns politica (la nivel național, mă refer) nici nu mai știi pentru cine/ împotriva cui să semnezi. Cam toți o apă…

În pagina 4, în rubrica a cărei joaca de-a titlul începe deja să mă scoată din minți 😂( acuma se numește „De la lume adunate și tot lumii redate”) apare și Casa de Cultură a Municipiului Lugoj (da, Casa de Cultură a Municipiului are sediul în clădirea Teatrului!). Este vorba, din nou, despre dorința de desființare a ei de către primarul Claudiu Buciu, dorință catalogată de către cei de la Actualitatea ca fiind „noaptea minții”. Bine, mai sunt, în rubrică, și alte „mizerii” urbane prezentate…

Remus V. Giorgioni inițiază un reportaj ce are ca subiect Masa Poganilor, intitulat: „Bombă de presă: a fost „dezgropată” Masa Poganilor (I)” Discuțiile pe această temă sunt purtate cu doi lugojeni la fel de emblematici pentru oraș precum Ceasul Electric sau Podul de Fier, Cornel Brașovan și Gheorghe Oniga 😊 Interesant reportajul, merită citit!

În pagina 10, profesorul Constantin-T. STAN continuă seria articolelor „suport de curs în sprijinul candidaților participanți la concursul organizat de Primărie” pentru postul de Director al Școlii de Arte, fostul Conservator lugojean. Titlul este:„În curând, un nou manager al vechiului Conservator de Muzică din Lugoj”. Din câte am mai aflat și eu (am mai spus, nu sunt jurnalist, dar am și eu sursele mele…) s-ar părea că acest „În curând” să devină „foarte departe”. Dezastrul organizatoric al culturii instituționalizate de la Lugoj continuă, se pare, și la Școala de Arte. Mai vorbim despre asta, ar mai fi câteva zile până la acel concurs.

Scris cu litere albe pe fond negru, exact ca rubrica din pagina următoare „Au plecat spre o lume mai bună”, apare și articolul depre desființarea Casei de Cultură a Municipiului Lugoj. În articol sunt 2 declarații. Prima, cea a primarului Claudiu Buciu, inițiatorul acestei desființări, care spune: „Casa de Cultură a Municipiului (aia cu sediul la Teatru, n.r.) va fi desființată de la 1 ianuarie 2022 (…)Va fi înființată o direcție pentru cultură în cadrul Primăriei, iar bugetul pentru activități culturale va fi alocat acestei direcții(…).” Bine, declarația conține mai multe informații, dar dacă veți citi știrea din Lugojeanul (vezi știrea AICI), din ianuarie anul acesta, le veți găsi acolo. Practic, este un copy-paste a acelei știri, de acum 10 luni. Singura noutate este data de desființare, 1 ianuarie 2022. O fi, dacă domnia sa este așa de hotărât cu acea dată. Totuși, să desființezi o Casă de Cultură a Municipiului, care are statut juridic propriu, și șă înființezi și o nouă Direcție în cadrul Primăriei (care să aibă același obiect de activitate 😉), în mai puțin de 2 luni, mi se pare cam greu. În sfârșit, poate știe domnia sa o scurtătură… Sunt bucuros să văd că,după aproape un an de la inițierea acestui subiect, al desființării Casei de Cultură a Municipiului de către noua administrație locală, cineva din presă i-a cerut părerea și directorului ei, Tudor Trăilă. Este cea de a doua declarație din știre. Să tot vorbești despre o instituție, dar să nu ceri și părerea celui care o conduce, mi s-a părut cel puțin ciudat. Se mai întreabă unii că ce am eu cu jurnaliștii locali… Bine că măcar acum, după atâta timp, a catadicsit cineva să își facă meseria „ca la carte”. Felicitări, Actualitatea!

Atât, pentru această săptămână. Dacă v-a plăcut, dați un share pe pagina personală. Un weekend cât mai fain vă doresc!

P.S. Nici nu vă mai spun că poza principală, aia frumoasă, este a lui Cristian Vețan!😊

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: