Scandal mare în ultima ședință din Consiliul Local (mai bine spus, după, pe Facebook…) Din nou, deranjat că nu toate inițiativele sale au trecut votului, primarul Claudiu Buciu atacă opoziția, lovind, de-a valma, atât în Floroni, cât și în Dobra, acuzând USR-ul de „pesedism” șI PSD-ul de rea voință. Nu mai intru în amănunte, până una alta, este politică și, așa cum e normal, unii sunt „la putere” și alții „în opoziție”. Ce ar trebui să învețe domnul primar este că administrație nu se poate face fără politică și „politică” înseamnă a știi să negociezi. Din păcate, din câte am auzit eu în această ședință, nu doar că primarul nu știe să negocieze, ci și ignoră complet opoziția. Nu știu cât de adecvat este comporatmentul de care dă dovadă, care seamănă izbitor cu al unui „copilaș” dezmierdat, care, atunci nu i se cumpără ceva, se supără, urlă și dă din picoare. Mă rog, toate aceste „discuții”, între Claudiu Buciu, PSD și USR, le puteți citi pe paginile lor de Facebook. Pe mine altceva m-a surprins neplăcut la această ședință. Este vorba despre modul în care administrația lugojeană știe să relaționeze cu investitorii din orașul Lugoj.

După cum cred că v-ați dat deja seama, este vorba despre situația Benzinăriei MOL. Deși contractul pe care Benzinăria MOL îl are cu Primăria Lugoj expiră în luna februarie, anul viitor, primarul Claudiu Buciu a decis să hotărască de pe acum dacă îl va mai prelungi sau nu. Această inițiativă, pentru a fi votată, a avut nevoie de majoritate simplă în Consiliul Local, deci a fost suficient votul consilierilor PNL. Pe mine, cel mai mult m-a surprins graba cu care s-a decis Primăria să hotărască acest lucru. Mai era un an din contract… Justificarea domnului primar are ca argument construirea unei parcări în locul Benzinăriei, parcare necesară omologării Stadionului lugojean. Serios?! Pentru o parcare renunți la un contract care îți aducea peste 40.000 de euro anual la bugetul local și asigura loc de muncă pentru 18 lugojeni? Asta, în contextul în care administrația lugojeană a mărit taxele și impozitele locale, pe motiv că nu ajung banii pentru administrarea orașului… Din nou, ca în cazul celorlalte multor alte inițiative ale Primăriei Lugoj, justificarea este făcută verbal, fără niciun suport tehnic. Nimeni nu a prezentat niciun studiu sau proiect tehnic prin care să arate de ce doar acel spațiu, cel pe care se află Benzinăria MOL, este singurul care poate fi folosit pentru o parcare obligatorie în vederea omologării Stadionului. Spații ar mai fi, dar le-a căutat cineva? Poate că da, poate că nu, dar. documente în acest sens, sigur nu a arătat nimeni. Benzinăria MOL va fi nevoită ca, din februarie 2023, să părăsească acel spațiu. Tradus în termeni economici, ar suna cam așa: să renunțe la o investiție de peste 1 milion de euro, să trimită în șomaj 18 lugojeni, pentru că, poate, într-un viitor nespecificat de nimeni, în acel loc Primăria va construi o parcare, necesară omologării unui Stadion „ultra modern” lugojean. Poate că primarul Claudiu Buciu are dreptate, dar ar fi fost normal să prezinte Consiliului Local documentațiile care stau la baza acestui proiect, de refacere a Stadionului și omologarea lui. Din toată povestea asta, după acest vot al consilierilor PNL, singura certitudine este încheierea contractului cu Benzinăria MOL, restul sunt doar… vorbe. Când va fi refăcut Stadionul, cu ce fonduri, pentru cine-echipei municipale de fotbal i se vor aloca la fel de mulți bani ca echipei de volei și va juca și ea în cupele europene? Sunt doar câteva întrebări la care ar fi fost corect ca Primăria să le fi știut răspunsurile, înainte de a decide să distrugă o investiție care aducea, anual, 40.000 de euro la buget și dădea de lucru la 18 lugojeni. Ce se va întâmpla dacă o viitoare administrație locală (este posibil acest lucru, peste doi ani și jumătate…) va considera că nu are suficienți bani pentru Stadion sau va găsi un alt spațiu pentru parcarea respectivă? Ce se va întâmpla dacă chiar actuala administrație nu va găsi fonduri pentru această investiție? Justificată întrebare, deoarece, actualmente, din lipsă de bani, ea stinge și iluminatul arhitectural al orașlului…Tot ce înțeleg eu din toată povestea asta este că cineva și-a dorit mult de tot ca Benzinăria MOL să nu mai existe în Lugoj😉. O fi adevărat? Nu o fi adevărat? Timpul ne va spune acest lucru…
O dumnică frumoasă vă urez!
Da, așa cum v-am obișnuit, un nou sondaj de opinie pe tema din articol:

P.S. Poza reprezentativă aparține siteului www.primarialugoj.ro
Lasă un răspuns