Există un „război” între primarul Claudiu Buciu și instituțiile de cultură lugojene?-Revista presei lugojene (10-16.03.2022)

Cum a ținut primarul o conferință de presă, cum au „explodat” informațiile în presa locală😀. Din păcate, deși am tot scris despre asta, nici acum presa nu verifică informațiile care îi sunt „servite”. Deh, o mai veche meteahnă a jurnalismului local, aceea de a considera „a declarat primarul” ca fiind un adevăr incontestabil. Simbioza pare perfectă în aceste conferințe de presă, unii își descarcă fanteziile administrative și alții se bucură că au ce scrie, fără a se „strofoca” prea mult intelectual. Din când în când, armonia asta este deranjată de câte un „sfânt cu gură de aur”, dar cine mai stă să-l asculte și să-l bage-n seamă… 😁

Augustin Bercean
  • Cum e și normal, principala știre a săptămânii, apărută în mai toată media locală, este cea referitoare la „concedierile” angajaților Casei de Cultură a Municipiului și „banii pe care aceștia vor trebui să îi dea înapoi”. Bineînțeles, informația provine din „repertoriul” domnului primar Claudiu Buciu, prezentat la conferința de presă. Că sunt mai multe omisiuni și inexactități, cui îi pasă? Toți cei care au scris pe acest subiect au folosit titluri care mai de care mai aberante. Pentru că prima dată am citit această știre în Lugojeanul, voi comenta titlul pe care redactorii acestuia l-au dat: „Angajații Casei de Cultură, care vor fi concediați, trebuie să înapoieze 20 la sută din salariile de pe ultimii trei ani” (vezi știrea AICI). În primul rând, nu va fi concediat nimeni! A concedia pe cineva înseamnă a-l da afară, ceea ce nu se va întâmpla. E adevărat, primarul Claudiu Buciu dorește desființarea Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dar asta ar însemna că angajații vor fi DISPONIBILIZAȚI nu CONCEDIAȚI!. Îi asigur eu pe cei care au scris acest titlu că, dacă vor căuta în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, vor afla că este o diferență majoră între concediere și disponibilizare… Prefer să nu mai citez din Lugojeanul sau Actualitatea, deoarece aceste publicații locale nu au avut decența deontologică de a cere și părerea celor în discuție (și tot ei se plâng că eu sunt rău cu ei…). Mă voi rezuma doar la Redeșteptarea care, din nou, predă cerlolalte publicații o lecție de jurnalism, prin modul cum a fost redactată știrea (exceptând același titlul complet aberant). Redactorii acestui ziar au publicat, pe lângă declarația omniprezentă a primarului, și un punct de vedere al unui angajat al Casei de Cultură. Dacă veți citi știrea cu atențe, veți înțelege că ultimul cuvânt în ceea ce privește cine, când sau cum va da bani înapoi, îl va avea justiția, nu primarul. NIMENI, momentan, nu va înapoia niciun ban! Și, apropo, nu vi se pare ciudat că atât primarul cât și presa locală oferă această informație „firebinte” exact când se pregătește desființarea acestei emblematice instutuții de cultură lugojene ? Controlul efectuat de Curtea de conturi la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj a fost cu 6 luni în urmă, dar ei abia acum s-au „gândit” să-l prezinte. Cel puțin… ciudat 🤔
  • Tocmai am pomenit, recent, de un „fimuleț” pe care mi l-a prezentat, cu ceva ani în urmă, fostul primar Boldea, că, hop, și primarul Buciu a avut o „viziune” aproape identică, în aceeași zonă de la „Hipodrom”. Cea expusă de actualul edil este mult mai complexă decât a „ex-ului” Cel puțin așa apare în știrea cu titlul „Fostul manej de la Hipodrom, transformat în sală de sport”, din Săptămânalul Redeșteptarea. Totul e frumos prezentat, cu sală de gimnastică, bazine acoperite etc. (sigur se va face și un „filmuleț” despre asta 😁). Există o singură problemă: nu se știe cu ce bani se va face investiția. Pentru unii, asta ar însemna o problemă importantă. Pentru alții, se pare că nu…
  • Se redeschide Ocico! Teoretic, asta ar fi trebuit să fie principala știre a sătptămânii dar, na, am fost puțin subiectiv, săptămâna aceasta, în alegerea importanței știrilor. Această informație apare tot în Redeșteptarea și are titlul „Se redeschide Târgul!”. Adică, după ce a fost închis, din compasiune pentru cei care locuiesc în zona Oloșagului, după ce s-a tot vorbit că se lucrează la un regulament foarte strict de funcționare, după ce a fost prezentat un mega proiect de târg, la care va fi adăugat și un târg de mașini „ca la Oradea”, în zona „Hipodrom”, acuma GATA? La loc comanda? Înțeleg că Târgul de vechituri (Ocico sau Ocsko, cum îl știu lugojenii) se va redeschide, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, pe vechiul amplasament. Și locuitorii de pe Oloșagului? Dar mai contează liniștea a câtorva cetățeni, când nu stai chiar pe roze în sondaje și îți „suflă” și un medic chirurg în ceafă? 😉.
  • O știre pe care o consider pozitivă este cea referitoare la Grădinița din Balta Lată. Este principala știre a Săptămânalului Actualitatea și are titlul „După mai bine de 14 ani, se reiau lucrările la grădinița din Balta Lată!”. Adevărul e că niciodată nu am înțeles de ce fostul primar Boldea s-a înverșunat să nu continue acest proiect început de fostul primar Martinescu. În momentul de față, văzând cum „tratează” actualul primar Buciu proiectele începute de Boldea, parcă, parcă are ceva sens. Presupun că este în ADN-ul primarilor să nu le prea pese de proiectele precedesorilor… 😋 Este bine, totuși, că actualul primar Claudiu Buciu s-a gândit să repornească acest proiect și, sincer, m-aș bucura să îl ducă la bun sfârșit.
  • „Dotarea cu utilaje pentru lucrările de întreținere a spațiilor verzi de pe domeniul public al municipiului (parcuri și suprafețe cu iarbă) și de pe malurile râului Timiș, bate pasul pe loc, de anul trecut”, așa începe știrea cu titlul „Dotarea cu utilaje pentru întreținerea domeniului public, în impas din cauza furnizorilor”, din Săptămânalul Redeșteptarea. Coordonatorul Serviciului Administrare a Patrimoniului (e Serviciu?! Nu e Societate?), consilierul personal al primarului, Paul Gribincea, se plânge că, pe lângă întârzierea echipamentelor comanadate, duce și lipsă de personal, motiv pentru care nu poate efectua aceste lucrări într-un mod optim. Știrea este și puțin ambiguă, deoarece în ea se citează din spusele coordonatorului unui serviciu/societăți, dar, la final, se vorbește de numărul de angajați al unui alt serviciu, Serviciul „Sere și Spații Verzi”. E haos bine în administrația actuală, cu atîtea servicii și srl-uri noi… 😕
  • Atât în Actualitatea cât și în Lugojeanul apare o acuză adusă de primarul Claudiu Buciu Serviciului Urbanism și Poliției Locale din subordine. Știrea este „Firme favorizate de către funcționari ai Primăriei Lugoj. Dosarele mov erau semnul priorității” (vezi știrea AICI) Acuza pe care o aduce primarul vizează anumiți angajați, care ar fi folosit mai multe „practici nepotrivite” pentru a favoriza anumite persoane. „Alo, Procuratura?” Cam aceasta ar fi fost o reacție normală a unui primar, zic eu, nu o declarație în presă. Este o acuză destul de gravă care poate fi adusă unor funcționari publici. Sper că sunt și dovezi…
  • În partea de cultură, avem o știre care ne bucură. Titlul știrii din Actualitatea este „Aura Twarowska, în Consiliul Directoral al Asociației Timișoara Capitală Culturală 2023”. Chiar dacă acest proiect a trecut prin multe „încercări” în ultima perioadă, ne bucură faptul că avem o lugojeancă în acest Consilu. Felicitări!
  • Rămânem la cultură, pentru că nu am cum să trec cu vederea o știre din Lugojeanul. Știrea este „Sală arhiplină a teatrului din Lugoj, la primul spectacol de după pandemie” (vezi știrea AICI). În primul rând, mă bucur că se scrie despre evenimentele culturale, și, mai ales, mă bucur că cel care a scris acest articol a fost chiar la spectacol. Aș corecta doar puțin din text, nu a fost închisă nicio sală timp de doi ani, pe timpul pandemiei, în Lugoj. Atât Teatrul „Traian Grozăvescu” cât și Ansamblul Folcoric „Lugojeana”, ale Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, au dat mai multe reprezntații, pe sceana Teatrului, în toată această perioadă. Oricum, felicitări Asociației „Tu și Eu” pentru spectacol!

Atât pentru astăzi! Un weekend fain vă doresc!

Un gând despre „Există un „război” între primarul Claudiu Buciu și instituțiile de cultură lugojene?-Revista presei lugojene (10-16.03.2022)

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un comentariu

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑