Va pleca Claudiu Buciu din PNL?- Comentariile săptămânii (6.06.-12.06.2022)

Două știri cu tentă politică din media locală mi-au atras atenția zilele trecute. Practic, s-a încercat transpunerea la nivel local a unor evenimente politice, care au avut un „oareșce” impact național și județean. Părerea mea este că efectul lor asupra politicii locale va fi aproape zero, chiar dacă asta îi va nemulțumi pe unii politicieni lugojeni 😉. La final, obișnuitul, deja, sondaj de opinie.

Augustin Bercean

În general, politica lugojeană lipsește cu desăvârșire… 😁De regulă, „politicul local” iese la iveală înainte cu câteva luni de alegerile locale și, în mare măsură, se bazează doar pe comunicate de presă, acțiuni civice „de măturat o stradă”, împărțit flori și baloane sau organizarea a câte unui bal de caritate. Și cam asta e tot… De când cu noua legislație, nici lipitul de afișe nu mai e ce a fost😂. Acestea sunt și motivele pentru care, cred eu, plecarea lui Cioloș din USR și apariția unui nou partid liberal ( mă rog, platformă), la nivel județean, vor fi momente complet „sterile” pentru politica locală.Dar să o luăm pe rând.

Plecarea lui Dacian Cioloș din USR (practic, încercarea prin care se dorește „scufundarea” USR-ului), sigur va avea un recul în rezultatul viitoarelor sondaje politice. Nici acum USR-ul nu stătea pe roze în procente, dar sigur va fi și mai rău. Situația la nivel național față de cea de la nivel local se prezintă complet diferit. La Lugoj, conducerea partidului precum și majoritatea consilierilor locali provin din USR, deci nu s-ar produce niciun „cutremur”, în cazul în care foștii „PLUS”-isiști îl vor urma pe Dacian Cioloș. În știrea pe care am citit-o, se tot încerca amplificarea efectului pe care l-ar avea plecarea Ancăi Micșa-Oprea din partid. În primul rând, Anca Micșa Oprea nu este/nu a fost opțiunea USR pentru postul de City Manager al orașului. Această opțiune a aparținut primarului Claudiu Buciu, care a ales-o nominal pentru această funcție administrativă. Ba, poate, o eventuală plecare ar fi chiar în favoarea USR-ului local, că nu i se mai poate „lipi” imaginea de actuala administrație, când va începe campania electorală pentru alegerile locale viitoare. Înclin să cred și faptul că, dacă Anca Micșa Oprea s-ar decide să părăsească USR-ul, ar pierde și postul de City Manager de la Primăria Lugoj. Alegerea ei în această funcție a fost una dintre strategiile politice, cu bătaie lungă, a primarului Claudiu Buciu, dar care, din păcate pentru domnia sa, a fost dată peste cap de alegerile interne ale USR, când Micșa a fost învinsă de „surpriza” Erwin Floroni😉. Deoarece până la alegerile locale va mai fi o rundă de alegeri interne în USR-ul lugojean, nu cred că primarul Claudiu Buciu ar rata șansa de a încerca să scape de „principalul contracandidat la funcția de primar” (😂), alias Erwin Floroni. De aceea, cred eu, Anca Micșa-Oprea NU va primi încuvințarea primarului de a părăsi USR-ul… Așa că, plecarea lui Cioloș din USR va avea efect zero asupra USR-ului local.

Cea de a doua știre este despre nou înființata Platformă Liberal Conservatoare, de la Timișoara. De fapt, această platformă este o grupare de foști liberali care, nemulțumiți de actuala conducere a PNL de la nivel județean, s-au hotărât să ia liberalismul prin „ei înșiși”😂 . Nu cred că are rost să mai studiem doctrina pe care o evocă pentru acestă platformă, ar fi pierdere de timp. Lupta lor se va da (și asta e vizibil, cu ochiul liber, de la o poștă!), cu liberalii „ceilalți”. Și… atât! În ceea ce privește legătura lor cu Lugojul, da, poate ar fi una, dar foarte măruntă. Liderul Platformei, Raul Ambruș, este lugojean. Prin urbe se zvonește că și Claudiu Buciu, datorită neînțelegrilor pe care le are cu conducerea actuală județeană a PNL, ar fi cu un picior în acestă Platformă (față de cele două, pe care le are „băgate” în PNL-ul lugojean, cum zic „gurile rele” de la el din partid…😁). Personal, nu cred. Cât îl cunosc eu (politic) pe Claudiu Buciu, mai degrabă ar alege o variantă independentă, decât înscrierea într-un alt partid, chiar dacă are aceeași doctrină (platformă) liberală. Nu cred că ar accepta domnia să nu fie „el maximo lider”. A, și ar mai fi o problemă. Raul Ambruș, conducătorul noii Plaforme, este fiul lui Ioani Ambruș, fostul președinte al PNL Lugoj, căruia Claudiu Buciu, într-un mod nu prea elegant, i-a cam „arătat ușa” la alegerile interne locale, din 2017, când i-a luat funcția de președinte local. așa că…

Așa că, în concluzie, ceea ce se întâplă la București sau la Timișoara, rămâne în București sau în Timișoara. La noi, mai un comunicat de presă, mai o acțiune civică „de măturat o stradă”, mai un împărțit de flori și baloane și, mai rar, că asta costă cam mult, câte un bal caritabil… Suntem lugojeni și trebuie să ne obișnuim cu asta!😎

P.S. poza reprezentativă a fost preluată de pe site-ul ziuadevest.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: