Aș putea comenta liniștit „reforma” culturală pe care primarul Claudiu Buciu a gândit-o pentru acest oraș. Pregătirea profesională îmi dă acest drept. Primul concert pe care l-am organizat în Lugoj a fost în anul 2001, când, din funcția de coordonator marketing la Radio Analog Lugoj, am adus formația Pasărea Colibri să concerteze la Ruga lugojeană. Un an mai târziu, tot din funcția de coordonator marketing, dar de această dată la Fundația Europeană Drăgan, am organizat un mini turneu al trupei „Teatru ACT” din București, cu spectacolul „Creatorul de teatru”, la București, Brașov și Lugoj. A fost prima dată când au jucat pe scena lugojeană celebrii actori Marcel Iureș și Valeria Seciu. Din 2005, ca referent cultural al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, am fost implicat în organizarea a zeci de Festivaluri internaționale de Teatru, Cor, Folclor sau Concursul Internațional de Canto „Traian Grozăvescu”. Am coordonat personal organizarea Festivalului Internațional de Blues „BluesFest”, prima ediție în 2009, Gala de Jazz, prima ediție în 2011, Gala de Blues-Jazz, prima ediție în 2013, Gala de Folk, prima ediție în 2018. Pentru a ajuta la promovarea artiștilor lugojeni am organizat Festivalul „LugojMusicFest”, prima ediție în 2014, și Spectacolul „Live in the City”, prima ediție în 2015. Prin proiectele depuse la Consiliul Județean Timiș am reușit atragerea de sume importante de bani pentru evenimentele culturale lugojene, pe care le-a organizat Casa de Cultură a Municipiului (ca exemplu, doar în ultimii 5 ani au fost atrași peste 300.000 de lei, adică 3 miliarde bani vechi!). Timp de 6 ani, din 1998 până în 2004, am fost sunetistul trupei de Teatru „Traian Grozăvescu”, la rândul meu, tot cu statut de amator. În 2009 am absolvit cursul de referent cultural, curs organizat de Consiliul Județean Timiș, sub egida Ministerului Muncii. În 2017, din partea Fundației „Jazz Banat” și a Consiliului Județean Timiș am primit, în cadrul Galei „Banat Jazz Awards”, diploma de „Managerul cultural al anului” (diplomă care se pare că stă rău de tot în gâtul unor „jurnaliști” locali 😁). Nu este laudă de sine, este doar parte a CV-ului meu, din ultimii 20 de ani, în ceea ce privește domeniul culturii. Cum am spus, ca specialist în domeniu cultural (termen existent în legislația de rigoare) aș putea comenta liniștit „reforma” culturală a administrației lugojene. Dar nu o voi face. Această „reformă” aparține în totalitate noii administrații, este viziunea primarului Claudiu Buciu și va trebui să și-o asume 100%. M-a uimit, în schimb, atitudinea primarului Claudiu Buciu față de cei care nu împărtășesc aceeași vizune cu domnia sa și pe care i-a numit „speculanți politici”. Cine sunt aceștia? Partidele politice din opoziție, partidul din care domnia sa face parte, Sindicatul, unii angajații ai primăriei și… Ministrul Culturii. Apoape toată lumea 😁. În loc să ofere explicații pertinente, bazate pe analize și evaluări economico-culturale, care să explice pe înțelesul tuturor această reformă, domnia sa preferă un discurs politic demagogic adresat în special opozanților. Comunicatul pe care l-a trimis presei și care este postat și pe pagina sa personală de Facebook, în afară de supărările personale pentru care a hotărât desființarea instituțiilor culturale lugojene și menținerea unui dialog conflictual cu colegii de partid și partidele de opoziție, nu conține niciun detaliu din care să reiasă eficiența acestei reforme. Se vorbește doar despre: „demersurile(…) exploatate politic”, „paleta politică deranjată”, „am desființat niște structuri și am înființat o altă structură” (😂) , „fosta administrație a plătit lăutarii care au cântat la chefurile de partid”, „au dus mobilierul de la serviciu acasă”, „au mințit copiii și părinții, folosind diletanți care, practic, și-au bătut joc de actul de educație”, „mă minunez că un Ministru al Culturii pleacă urechea la colegii de partid”, „voi contesta o decizie prin care mi s-ar retrage calitatea de membru simplu de partid”. Cam acestea sunt, în mare, explicațiile pe care le dă primarul Claudiu Buciu referitoare la „reforma”, destul de drastică, pe care a ales să o impună în Lugoj. Așa cum am spus, eu nu o voi comenta. Îi urez, amical și sincer, succes în ceea ce face și îi amintesc doar că „fiecare om este suma faptelor sale”. O duminică frumoasă să aveți!
Părerea mea, ca „speculant politic”😉-Comentariile săptămânii (27.06.-3.07.2022)

Lasă un răspuns