Cazul „Buciu”. Povestea merge mai departe…-Comentariile săptămânii I (18.07-24.07.2022)

Așa cum era de așteptat, fostul primar al Lugojului, Claudiu Buciu, a depus o contestație la Tribunalul Timiș împotriva deciziei Prefecturii Timiș. E de bine? E de rău? Eu zic că este doar un fapt normal. De acum, toată povestea asta se mută în „curtea” justiției române. Mult controversata și hulita justiție română, pentru unii mumă, pentru alții… 😁. Cel puțin până acum, în acest caz, instituțiile statului și-au făcut corect treaba. Să vedem și de acum încolo cum o fi…😉

Augustin Bercean

Informațiile pentru aceast articol le-am preluat de la site-ul expressdebanat.ro. O felicit pe Raluca Pantea, semnatara acestui articol, atât pentru modul cum l-a scris, dar și pentru repeziciunea cu care l-a publicat. În articol este prezentată declarația fostului primar Claudiu Buciu pe această temă, cea a contestației deciziei prefectului:

Astăzi, avocații au trimis către Tribunalul Timiș cererea de anulare a ordinului emis de prefectul județului Timiș. Principalele argumente sunt acelea că prefectura nu a luat în calcul faptul că domiciliul meu în fapt a fost tot timpul în municipiul Lugoj și nici faptul că sunt și cetățean german deci am dreptul să candidez, să fiu ales și să îmi exercit mandatul în condițiile legislației europene, adică chiar dacă nu am domiciliul sau reședință în localitatea în care sunt primar. Consider că votul dat de cetățenii municipiului Lugoj nu poate fi dat la o parte printr-o decizie administrativă.”, a declarat Claudiu Buciu, fostul primar al Lugojului, pentru expressdebanat.ro

Ce am remarcat eu din această declarație (s-ar putea să greșesc, nu sunt jurist de meserie…) este faptul că Claudiu Buciu nu contestă decizia prefectului Mihai Ritivoiu, ci mai degrabă litera legii, care a stat la baza acelei decizii. Legea, în sine, e foarte clară, dar ea aparține strict Statului Român:

Codul administrativ precizează la articolul 160, litera „c”, că mandatul primarului încetează de drept la schimbarea domiciliului într-o altă unitatea dministrativ-teritorială. Încetează de drept, și dacă l-a schimbat pentru o singură zi– declarație de presă a prefectului de Timiș, Mihai Ritivoiu

Claudiu Buciu, sau mai bine zis avocații domniei sale, contrazic această lege invocând „condițiile legislației europene”, care ar permite unei persoane, cetățean european, să candideze, să fie ales și să își exercite mandatul chiar dacă nu are domiciliul sau reședința în acea localitate. Practic, sunt două legi care se bat cap în cap! Totuși, cei care vor judeca acest caz sunt „justițiarii” români, deci aș înclina să cred că vor fi mai apropiați de legislația română, decât de cea europeană… Cert este că, în termen de 30 de zile, începând de ieri, justiția română trebuie să dea un verdict în acest caz, verdict care va fi definitiv! Cam aceasta este situația la zi în acest caz „Buciu”. Tot ce avem de făcut acum este să… așteptăm. Vorba aceea, timpul le va rezolva pe toate. Și justiția, în acest caz. Indiferent de rezultat, povestea oricum merge mai departe, poate doar personajele vor fi altele… 😂

O zi bună să aveți!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: