Am afirmat de mai multe ori în articolele pe care le-am scris că, la ora actuală, Lugojul se află într-un haos total. Un haos „reușit ” de noua administrație locală prin „reformele” pe care le-a inițiat. Nu a mai fost nevoie de argumentele mele pentru a demonstra cele afirmate. Administrația locală a reușit acest lucru singură, prin ultimele decizii pe care le-a luat.

Data de 27 iunie 2022 va rămâne în istoria urbei ca ziua oficială când, în Municipiul Lugoj, s-a instaurat haosul administrativ. Deși contestate cu argumente foarte clare de aproape toată lumea, inițiativele primarului de la acea vreme, Claudiu Buciu, de a desființa instituții de cultură, servicii de utilitate publică sau alte servicii din cadrul Primăriei au trecut prin Consiliul Local, cu un vot absolut necesar dat de consilieri. Consilierii PNL (toți!), la care s-au alăturat și unii consilieri ai opoziției, au considerat că explicațiile unui lider de sindicat sau ale unor angajați prezenți la acea ședință de consiliu au fost doar vorbe în vânt. După aproape 2 luni, toate aceste „reforme” au început să-și facă efectul, aruncând un oraș întreg în haos. O parte a inițiativelor de la acea dată, transformate în Hotărâri, datorită carențelor legislative, au revenit în discuția Consiliului Local. Astfel, Primăria Lugoj a recunoscut că a greșit! Nu a mai fost nevoie să-mi demonstrez eu afirmațiile… 😎. Chiar că ar fi de râs, dar situația în care ne aflăm în momentul de față, cu „reforme” inaplicabile și cu procesele în care a „reușit” fostul primar Claudiu Buciu să implice Primăria, nu cred că permite asta. „Gânditorii” acestor „reforme” cer Consiliului Local, în ședința care va avea loc miercuri, 31 august 2022, ca punerea în aplicare a desființăriilor Casei de Cultură a Municipiului Lugoj și a Serviciului public de administrare a Cinematografului „Bela Lugosi” și a bazelor de agrement să fie amânată cu 30 de zile. Ba, chiar mai mult, au cerut ca desființarea Serviciului public desfacere piețe, târguri și oboare să fie ANULATĂ! Păi cum vine asta? Ce explicație logică ar avea un asemenea gest? Cum explică administrația locală (actuală sau cea veche, tot una e…) consilierilor locali că au votat niște inițiative prost făcute? De ce nu se anulează TOATE acele „reforme”, dacă deja s-a demonstrat că sunt prost concepute? Ar trebui anulate și desființariile Școlii de Arte „Remus Tașcău”, a Serviciului Sere și Spații Verzi și a Serviciului Apă Canal. Ar trebui regândită și noua organigramă a Primăriei. Până când administrația nu vine cu inițiative coerente și corecte juridic, toate acestea ar trebui ANULATE! Nimeni nu spune că nu ar trebui făcută o reformă, chiar e normal să existe, dar ea ar trebui gândită de specialiști în domeniu și aplicată LEGAL! Din păcate, la ora actuală, tot ce a reușit actuala administrație este acest haos… Pe undeva, nici nu cred că putea face ceva mai mult. Avem o administrație locală care are un primar interimar, un viceprimar interimar și un fost primar ales, actualmente demis, numit acum în funcția de consilier al actualului primar interimar, dar care are ultimul cuvânt în toate deciziile. Deci…😑 De nu ar fi de plâns, zău că aș râde! Deoarece sloganul acestui site este „păreri lugojene”, închei articolul cu spicuiri dintr-o părere exprimată de o persoană direct implicată în toată acestă „reformă” a administrației locale. Este vorba despre Ileana Căprariu-Nemecsek, referent al Casei de Cultură a municipiului Lugoj, actriță a Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”. Titlul părerii este CONFESIUNE. Ea poate fi citită integral pe pagina de Facebook a domniei sale (vezi AICI):
Confesiune

(…) d-nul Buciu, in cinsprezece minute a „desființat” orașul cu ajutorul consilierilor. La Casa de Cultură a fost nevoie de un vot în plus și l-a avut prin prezența unui consilier PSD. Consilierii, cu excepția celorlalți din PSD, cel al PMP și un consilier USR (vorbesc despre cei prezenți la ședință), au fost de acord. Mă întreb de ce? Pentru ce??? După asta, d-nul Buciu, înainte cu o zi să fie demis, a chemat la dumnealui niște angajați ai Casei de Cultură, mai precis departamentul folclor și… pe mine. Buuun. „Știți, pentru dumneavoastră am păstrat aceste posturi, sunteți capabili… Dacă vreți să vă cereți transferul, bine, dacă nu, nu. Pe ceilalți, despre care am anunțat că nu putem să îi mai angajăm deocamdată, vedem cum facem”-(declarația apaține fostului primar, Claudiu Buciu n.n.)(…) Am depus cerere de transfer în care am specificat că îl solicit în urma hotărârii de consiliu, nu pentru că vreau eu… După două săptămâni am fost chemată să iau copia cererii pe care o semnase primarul Claudiu Buciu cu „de acord.” După încă o săptămână am primit preavizul (căruia nu îi înțeleg sensul) și, alaltăieri, am primit hârtia cu „nu se poate „(acum, iată, am înțeles sensul preavizului)…. bine, hârtia cu „nu se poate ” e de la d-nul Blidariu. Aceeași Mărie, cu altă pălărie. (…)”
Acesta este un mic exemplu al haosului generat de „reformele” noii administrații. Sunt convins (chiar știu sigur…) că sunt mai multe… Sunt foarte curios cum vor vota consilierii locali ai PNL la viitoarea ședință de Consiliu, dacă cineva va propune ANULAREA tuturor Hotărârilor care stau la baza acestei „reforme”. S-a demonstrat clar că ele, atunci când au fost votate inițial, au fost concepute greșit. Aceste „mici” greșeli au influențat deja viața a zeci de oameni, au aruncat Primăria Lugoj într-un lung proces cu Sindicatul și orașul Lugoj, administrativ, în haos. TOTUL poate fi remediat printr-un vot gândit corect, de această dată. Încă mai sper că anumiți consilieri locali conștientizează că nu totul se rezumă la obiedență politică… La final, un nou sondaj de opinie:
P.S. poza principală este preluată de pe ziarulactualitatea.ro
Conduse de neoliberali progresiști și neomarxiști ca Buciu,Blidariu și Micsa Oprea,primăria și orasul au luat-o la vale și se îndreaptă spre prapastie.Prima victimă a fost cultura,apoi angajații serviciilor publice și urmeaza la final ceilalți cetateni.Informația mincinoasă sau manipulată și prostia au devenit o regulă pentru Buciu&Co,dar nu și cultura.Fiindca educația și implicit cultura ar putea face ca un părinte,un dascăl sau orice om educat, să poată explica copiilor,elevilor sau vecinilor lui,cum sa se se apere de astfel de ticăloși și mincinoși și să nu îi mai voteze!
ApreciazăApreciază