Știți vorba aia: realitatea bate filmul? Este mai veche. A apărută cu mult înainte ca rețelele de socializare să ne subjuge total. Dar mare adevăr grăiește! Actualizată, ea ar suna cam așa: viața bate facebook-ul! Cam acesta este adevărul pe care unii încă refuză să-l accepte…
Mă uitam zilele trecute cum angajații primăriei (cred!) demontau luminițele din Parcul „George Enescu”. Acele luminițe care au scos multe „wow”-uri admirative de la lugojeni, pentru o perioadă de timp. Și mi-am dat seama că, de fapt, și pe timpul cât acestea străluceau, Parcul „George Enescu” era la fel de mizer. Erau aceleași bănci distruse, ansambluri de joacă pentru copii rupte și murdare, coșuri de gunoi sparte etc. Doar că, fiind întuneric, toate acestea nu se vedeau. Se vedeau doar luminițele din copaci, care, trebuie să recunosc, erau plăcute ochiului. Dar mizeria era tot acolo, la locul ei, în umbra lor…
Cam aceasta este situația în care ne aflăm, în momentul de față, ca oraș. Privit cu ochiul liber, ori ziua în amiaza mare, ori noaptea, Lugojul arată deplorabil. Că este vina administrațiilor trecute, că este a celei actuale, greu de spus. Presupun că toate își au partea lor de vină. Da, corect, nimeni nu poate spune despre actuala administrație că a primit un oraș de cinci stele de la vechea administrație. Dar nici nu poate afirma cineva că acum el este bine administrat… Nu zic, ne mai „împiedicăm” de câte o mașinuță de măturat dimineața, pe la 8, când stau mașinile bară la bară și așteaptă după ea să măture mijlocul șoselei, chiar dacă plouă, dar, cum am mai spus la timpul respectiv, „cu două mașinuțe și cu trei triciclete, nu se face primăvară”… Orașul arată la fel de mizer de ani buni. Dar cum peste Parcul „George Enescu” se așternea întunericul și se aprindeau luminițele, de făcea „wow” toată lumea, așa se „aprinde” și facebook-ul pentru oraș… Și lumea zice „wow”. Ați văzut cum arată Lugojul pe anumite pagini personale sau de știri locale? Wow!!! Dacă nu ați văzut, vă spun eu: foarte, foarte frumos! Totul e minunat! Plin de „luminițe” superbe! E adevărat, în cam toate postările timpul verbelor este la viitor, dar cine mai stă să se uite, când pozele sunt așa de frumoase? Avem de toate: o administrație eficientă, spital nou, locuri de joacă noi, trotuare curate, spații verzi superbe, piste pentru bicicliști, șosele asfaltate, poduri reabilitate, ștranduri etc. O minunăție de oraș! Parcă îți vine să-i tot dai like după like, nu alta! Trebuie să recunosc, atât paginile personale și cele de știri locale sunt foarte bine administrate! Pline cu explicații care dau impresia unei cunoașteri totale a situației orașului.
Dar există viață și dincolo de „facebook”… Aia care se cheamă REALITATE. Aia de care ne izbim în fiecare zi, când închidem aplicațiile de pe telefon, laptop sau calculator și privim în jurul nostru. Aia în care „Lugojeni” devin „lugojeni”, fără „L” mare. Aia în care ești nervos că ți-ai pierdut capacul de la jantă, pentru că nu ai observat la timp o groapă (sau ai dat în ea, încercând să eviți alta mai mare), aia în care trebuie să îți duci copilul la Caransebeș, Buziaș sau Făget, dacă vrei ca el să facă înot, aia în care trebuie să fii atent când mergi pe trotuar, că nu știi peste ce calci, aia în care ești atent cum mergi, să nu-ți agăți geaca în gardul care împrejmuiește centrul orașului, aia în care… (și aici las lista deschisă, să o mai completați și dumneavoastră).
Din păcate, cel puțin pentru cei care trăim cu adevărat „ancorați în realitate”, viața bate „facebook”-ul. Și-l bate destul de rău…
O duminică frumoasă să aveți!
Sondaj de opinie:
Lasă un răspuns