Zilele trecute, un titlu al unei știri de pe un site local mi-a atras atenția în mod special. Este vorba despre: „Anca Micșa Oprea urmează să fie dată afară din USR. Care a fost picătura ce a umplut paharul” (vezi articol integral AICI). Anca Micșa Oprea este city managerul municipiului Lugoj, dacă nu știați. Marea mea dilemă, și chiar doream să scriu un articol pe această temă, a fost și încă mai este: funcția de city manager este sau nu una politică? Citind respectivul articol, nu doar că nu mi-am rezolvat dilema, dar m-am „afundat” și mai tare… De fapt, subiectul principal al articolului este despre relația politică dintre liderul unui partid local și doamna city manager. Mă rog, o poveste de „bucătărie internă” a respectivului partid, dar „romanțată” în stilu-i caracteristic, plin de „ură proletară”, de respectivul site local de știri. Foarte surprins am fost când am aflat din articol că „individul (adică respectivul lider politic local n.r.) a ajuns să îi plătească pe ziariști pentru a-i lăuda calitățile”. Bine, era clar că nu despre mine era vorba, deoarece persoana mea nu a ajuns niciodată la nivelul unui ziarist, din punctul de vedere al acestui site. Mereu am fost doar un „blogger”, care „și-a înființat blogul imediat după ce a aflat că urmează să fie trimis acasă, încercând din răsputeri să pună presiune pe primar și consilieri prin articolele sale”. Atunci, cine este acel ziarist? Chiar dacă este o practică destul de des întâlnită printre unii „ziariști”, aceea de a scrie articole la comandă, contra cost, este, totuși, o acuză destul de gravă… Căutând prin zona internetului, l-am descoperit! Respectivul „ziarist plătit” este o doamnă, Ramona Băluțescu, cu studii pe la vreo 3 univesități și membră a USR (Uniunea Scriitorilor din România, nu partidul…). Pe pagina de personală de facebook a respectivei doamne am găsit și un text dedicat site-ului de știri lugojean. Nu știu dacă este chiar un drept la replică, dar mi-a plăcut mult cum a fost conceput (se vede un anumit nivel intelectual, mai ales prin comparație…), fapt pentru care m-am hotărât să vi-l prezint integral:
„Atunci cînd am început studiile la Facultatea de Jurnalistică (pentru că, oricît de greu le-ar veni să creadă unor neaveniți din lumea presei, unii jurnaliști chiar au studii de profil), profesorul nostru Marcel Tolcea ne-a prezentat genuri de a scrie materiale, precum și materiale făcute din labă – adică lucruri ce nu ar trebui să existe semnate cu numele unui jurnalist.
Ceea ce o fițuică de care am auzit în seara asta, ceva Lugojinfo, respectă cu sfințenie: un material din categoria a doua apare nesemnat. Probabil autorului îi e rușine să-și lege numele de așa ceva. Glumesc. Nu e cazul să ne gîndim la rușine. E doar o făcătură a cuiva ce trăiește din pupat funduri, și scrie aberații la comandă.
Doar că aberația asta mă vizează și mă deranjează personal. Pentru că în Lugoj am vizitat un prieten, Floroni Erwin, chirurg, fost director al spitalului d-acolo și, de va fi votat, și primar al Lugojului, în curînd. Am voie să am prieteni, așa-i? Și dacă mi-s jurnalist. Mno, omul își bifase doctoratul cu o zi înainte, în Timișoara, dar, avînd treabă la Arad, nu am putut să ajung. Așa că am sărbătorit a doua zi. Nu, nu cu alcool – ce vă trece prin minte? Sărbătoririle sînt și de alt gen, mai ales de conduci. Eu nu conduc. Doar nu beau alcool în deplasare. Și cînd am gătat cu foitul pe la animale, eu aveam treabă la Catedrala Greco-Catolică din Lugoj. E voie, da? Chiar dacă nu mi-s greco-catolică, da? Sau chiar dacă nu mi-s credincioasă, da? Întreb și eu, că cine știe ce-i mai trece prin minte ”anonimului lugojean”, și se pune pe întrebat de ce am ajuns în formula asta, sîmbătă, la Catedrală.
D-aia, boss, că Erwin m-a dus pe mine, că eu nu conduc, iar eu mi-s jurnalist d-ăla de-și pune semnătura pe articolele și cărțile pe care le publică, și fo’ cîteva cărți d-ale mele, precum și niște zeci de articole tratează exact chestii legate de Eparhia Greco-Catolică de Lugoj. Și eram acolo la invitația episcopului Alexandru Mesian, cum, pe lîngă întîlnirea din cadrul Săptămînii de rugăciune pentru unitatea creștinilor aveam să particip, seara aceea, și la aniversarea zilei de naștere a ierarhului, așa cum fac de ani de zile.
Așadar Erwin a venit cu mine, s-a salutat, la intrarea în procesiune în biserică, cu lumea, că, spre deosebire de ”anonimul lugojean”, un chirurg chiar e cunoscut de toată lumea în satul ăla, și întîmplător Erwin era director și cînd și-a făcut episcopul ultima trecere prin acel spital. Deși nu se știa că voi veni cu cineva, cum Erwin mai avea timp pînă la evenimentul (altul) la care trebuia să ajungă cu soția, a acceptat invitația prietenilor lui, din poveste, preoți (are voie omul să aibă prieteni preoți, da?) și a mea, și a rămas și el la întîlnirea respectivă, că i-am zis și eu că va fi fain. Am voie să îmi dau cu părerea legat de diverse întîlniri religioase ținute la catolici, da? Nu de altceva, dar sînt și acreditată la Vatican, și volumele mele, tomurile alea cinci, ”Catolicii”, au fost propuse de UVT (pe lume există și altceva decît Universitatea Drăgan, jur!) pentru Premiile Academiei Române.
Mno, și oamenii ne-or condus în față, la locurile rezervate pentru personalități, unde l-am lăsat pe Erwin – nu de altceva, dar eu am de pozat, la chestiile astea, și mă mișc destul de mult. Sper că am voie și asta, cum arhiva mea foto a devenit, în ani, parte importantă din arhiva eparhiei respective. Așadar, bre anonime, nu fu ideea lui Erwin să ajungă acolo, ci a mea, și nici dracu’ (so to say) nu era cu planuri de a ține discursuri – mai pune mîna și documentează-te înainte de a da inepții la foaie, nu așa curg lucrurile la întîlnirile respective, domnuca ce a vorbit a fost reprezentanta orașului și era în program, cum semi-primarul, sau înlocuitorul de ne-primar, sau ce aveți în urbea aceea a voastră, nu a apărut, și mă întreb de unde știi cine și de ce a fost emoționat, de ți se pare că atunci a dat în clocot emoția, deși toți vorbitorii au avut discursuri interesante.
Partea amuzantă de după ”nebăgatul în seamă al lui Erwin” (de regulă cînd te bagă cineva în seamă prea mult într-o biserică, în timpul evenimentelor, și nu ești popa, să știi că ești ăla mort de pe masă) este exact primirea caldă pe care a avut-o doctorul, după, în sarcristie, unde a venit tot cu mine, să mă predea prietenilor, cum eu l-am rugat, și apoi a plecat, pentru că avea alt eveniment. Anexez poză spre dovadă. Așadar… mai încearcă – asta nu ți-a ieșit. Nici asta…
Dar acum să trecem la cele importante: nu știu cum te plătește nen-tu Doru Iacob, sau Iacob Doru (scuze, nu știu de a făcut pușcărie, și nu îmi dau seama care e numele și care prenumele – lasă, nu îți bate capul, ca ne-absolvent de studii jurnalistice, nu ai de unde să știi de ce am pomenit treaba cu pușcăria), dar mă enervează faza cu Erwin cel care plătește jurnaliștii – păi mie nu mi-a dat decît un pepsi. Mic. Ce e drept, rece. Și ce e și mai drept, nevastă-sa, nu el. Păi treabă e asta? Că, uite, eu, spre deosebire de tine, nici nu scriu inepții, și le și semnez. Și atunci asta e tot? Erwin, data viitoare sari măcar cu o bere fără alcool. Și vezi că am și lăsat ceva fain în frigider la voi.
A, și un sfat, de final. Înteleg că-ți cîștigi cele necesare metabolismului asistându-i pe alții la procesul de micțiune, și-i ții de capătul trist al uretrei, dar poate ți-ar fi mai folositor să vezi ce face Erwin Floroni în sala de operație, nu cu cine se pupă sau nu prin biserici. Nu de altceva, dar face bine. Am voie să spun asta, da? Pentru că, vezi, am specializare pe medicină de vreo 25 de ani din cei 30 de presă pe care îi am, am și niște premii în domeniu și îmi închipui că știu destul de bine despre ce vorbesc. Și atunci îți va fi mai simplu să dai un titlu de labă de presă (sau na, de material, în caz că mai înveți) care să reflecte ce vrei să spui de fapt, și care e eroul principal al… hm… materialului tău – așa cum te trădezi și aici, din tag-uri.
Și încearcă să nu faci greșeala altui sărman cu mintea, liberal, care conducea Primăria Blaj, și care m-a acuzat de filiații politice: USR de la mine din descrierea Fb e Uniunea Scriitorilor din România… Sînt printre cei ce își îndeamnă prietenii să nu mai voteze vreodată cu mincinosul Fritz, în Timișoara, eu voi vota cu liberalul Pirtea, de candidează, dar am încredere în USR-iștii Wiener în Arad și Floroni în Lugoj, pentru primăriile de acolo. Și, de o vor lua și ei pe ulei din cauza directivelor partidului, stricăm prietenia. Simplu, nu?
Hai să ne trăiești! Anonimii fac sarea și piperul lumii… lui Caragiale.” – Ramona Băluțescu
augustin bercean 
Lasă un răspuns