„La vremea respectivă, tot ce era artistic în vogă a trecut și pe la sala de spectacole a Casei de Cultură”- Iosif Crăciunescu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Lugoj

Recentele discuții referitoare la desființarea Casei de Cultură a Municipiului (la nivel de intenție, cel puțin…) mi-au atras atenția (din nou!) asupra confuziei pe care majoritatea lugojenilor o fac între cele două instituții de cultură din oraș, Casa de Cultură a SINDICATELOR și Casa de Cultură a MUNICIPIULUI. Nu de puține ori, la știrile postate pe acest subiect de cei din presa locală apărea comentariul: „de ce vorbiți despre Casa de Cultură și puneți poze cu Teatrul?!” Cred că mai bine de 85% dintre lugojeni habar nu au că în Lugoj mai există o Casă de Cultură, cea a MUNICIPIULUI, care are sediul în clădirea Teatrului. Dar nu despre această instituție (sau despre intenția administrațâiei locale de a o desființa) voi scrie acum… Casa de Cultură a SINDICATELOR din Lugoj, datorită mărimii și a poziționării ei chiar în mijlocul orașului, este una dintre cele mai impozante și reprezentative clădiri ale Lugojului. La nivel de instituție, ea a reprezentat și un important reper al culturii lugojene, pentru o foarte bună perioadă de timp. De aproape 34 de ani, această instituție este condusă de ing.Iosif Crăciunescu. Personal, colaborez cu domnia sa de peste 20 de ani, de aceea mi-a făcut o mare plăcere să purtăm o discuție despre această instituție. Din startul locului, am convenit de comun acord să evităm, pe cât putem, politica.

Domnule Crăciunescu, când a fost înființată Casa de Cultuă a Sindicatelor Lugoj?

Casa de Cultură a Sindicatelor a fost contruită la jumătatea anilor ’70, din fondurile UGSR-ului (Uniunea Generală a Sindicatelor). Acești bani proveneau din cotizațiile membrilor sindicatului. Alături de alte orașe care nu au fost reședință de județ, Municipiul Lugoj a beneficiat de o asemenea construcție. Scopul acestor Case de Cultură a fost de a asigura sindicaliștilor un loc pentru a-și petrece timpul liber. Clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor conține o sală de spectacole, cu 500 de locuri, o sală studio, cu 130 de locuri, o bibliotecă, în care avem peste 25.000 de volume, și mai multe săli de curs. Sălile de care dispunem erau folosite pentru cursurile tehnico-aplicative, cum ar fi radio-club, cine-club sau pentru cursuri de pictură. Toate acestea funcționau în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor. Și înainte de Revoluție organizam cursuri pe diverse meserii. Se cerea acest lucru pentru că era cuprins în programul de policalificare și foarte mulți sindicaliști veneau și se înscriau la ele. Aceste cursuri ne asigurau o bună parte din autofinanțare.

Care este forma de finanțare a insituției?

Noi funcționăm pe autofinanțare de la bun început, nu am primit niciodată fonduri din alte părți. Uneori mai primeam de la UGSR, când era vorba de o reparație capitală, dar nu foarte mulți bani. Din păcate, autofinanțarea ne-a limitat în a organiza, uneori, acțiuni proprii. O bună parte din autofinanțare a constituit-o veniturile din „Discotecă”. Era la modă, de prin anii ’80 până pe la jumătatea anilor 2000. „Discoteca” a funcționat prima dată sus, în foaier, după care am amenajat un spațiu tehnic în subsol și s-a mutat acolo. Am revenit, din 2000 până în 2005, sus, în foaier. Din 2005, preferințele tineretului s-au canalizat spre cluburi și astfel, discotecile, încet, încet, au dispărut.

Parcă s-a mai încercat recent amenajarea uneia în subsol…

Da, dar după incendiul de la Colectiv, condițiile pentru a autoriza o Discotecă sau Club sunt foarte complicate, motiv pentru care nimeni nu a mai vrut să investească în așa ceva, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor.

Era o perioadă când ați fost o concurență serioasă, din punct de vedere artistic, pentru Casa de Cultură a Municipiului.

Am avut și formații proprii de artiști. Se mergea „cap la cap” cu Casa de Cultură a Municipiului. Dacă ei au avut teatru, am organizat și noi. Am avut și Ansamblul Folcloric, care se chema „Timișul”. În general, artiștii erau membri ai ambelor Case de Cultură, că nu era concurență între noi. Am avut și formații corale, am colaborat foarte mult cu formația corală a sindicatului învățământului, dar erau mai multe formații corale de interpreinderi cu care am colaborat la acea vreme. Și acum păstrez costumele de cor, nu le-am casat. Ele există încă în garderoba noastră, alături de costumele populare, câte au mai rămas.

Aveți o sală de spectacole foarte „darnică”, pentru orice gen de manifestare culturală.

Da, ca deschidere, scena de la noi este mai mare decât cea de la Teatru, doar în adâncime este mai mică. Și înălțimea este destul de bună.

Din câte am înțeles eu, acustica este mai bună decât cea de la Teatru.

Așa este. Maestrul Remus Tașcău, când se organizau acele celebre Festivaluri de Cor, dirija din sală. Era o bogată activitate culturală, aveam Teatru, aveam ansamblu folcloric și o colaborare foarte bună cu formațiile corale ale sindicatelor. Organizam fel și fel de expoziții, de la expoziții de pictură, la expoziții de artă culinară. Am organizat și expoziții cu vânzare pentru unele societăți comerciale, ceea ce ne aducea și venituri.

Ați sprijinit mult și muzica rock…

Am sprijinit mult trupa Logic, pe care o ajutam să participe la concursuri. Când au luat locul întâi la Râmnicu Vâlcea și Cezar Costescu a fost desemnat cel mai bun chitarist, ei erau sub egida Casei de Cultură a Sindicatelor. O foarte strânsă colaborare am avut-o și cu trupa Șah Mat, din Buziaș, mai ales cu Vio Drăgan, liderul trupei, care este un om deosebit. Am organizat în perioada aceea 4 spectacole în 2 zile, cu săli arhipline. Bineînțeles că am apelat și la sprijinul unităților militare… Am organizat concerte și în alte orașe, pentru Șah Mat. La fel am organizat multe spectacole și pentru Ansamblul folcloric Timișul, în mai toată zona Banatului de Munte. Am avut și o formație de dansuri a minorității maghiare. Avem încă acele costume tradiționale. Am încercat să le donez UDMR-ului, având o discuție în acest sens cu domnul Pozsar (fost președinte al UDMR Lugoj n.r.), dar care, din păcate, nu s-a concretizat. Și cu această formație am organizat mai multe spectacole, în special în satele în care populația era majoritar de etnie maghiară

Casa de Cultură a Sindicatelor a fost, pentru o bună perioadă de timp, principala sală de spectacole din oraș, fiind preferată îndeosebi pentru capacitatea ei mult mai mare decât cea a Teatrului.

Așa este. Impresarii ne căutau pe noi, în mod special, pentru că sala era mult mai mare și pentru că era o construcție mai nouă decât Teatrul. Au fost foarte multe spactacole în această sală, de care îmi amintesc cu foarte mare plăcere. Ca spectacol de teatru, îmi amintesc, în mod special, de „Take, Ianke și Cadîr”, cu Beligan, Moraru și Dinică. Au fost și multe spectacole de divertisment sau de operetă. La vremea respectivă, tot ce era artistic în vogă a trecut și pe la sala de Spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj. Ca director, am preluat Casa de Cultură a Sindicatelor la 1 iulie 1988, într-un moment dificil financiar pentru instituție. Avea un deficit de 30.000 de lei, o sumă imensă la acea vreme. Am reușit să o redresez în 6 luni și am fost pe plus anul următor. Asta datorită cursurilor, concertelor cu Șah Mat, cu închirieri și cu Discoteca. Așa am adus-o pe linia de plutire. Din păcate, este foarte greu să faci investiții și să dotezi o instituție de cultură așa mare doar din autofinanțare. Am căutat, pe cât putință, să o ținem cât mai funcțională. Am avut și un club de culturism în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor. Această activitate s-a concretizat prin afilierea clubului la Federația Națională de Culturism. Împreună cu profesorul de sport Horvath Dorin (care are a doua specializare în culturism, prima fiind voleiul, unde de asemenea a avut rezultate deosebite), am organizat aici, pe scena Casei de Cultură, concursuri internaționale. Unii susțin că domnul Teodorescu a fost cel care a organizat primele competiții de profil, la Lugoj. Nu, primul a fost Dorin Horvath, eu, ca reprezentant al Casei de Cultură a Sindicatelor, fiind președintele secției de Culturism

Cum funcționează Casa de Cultură a Sindicatelor, la ora actuală, comparativ cu anii trecuți?

Mai întâi, haideți să vă povestec despre organizarea Caselor de Cultură ale Sindicatelor. Imediat după Revoluție, patrimoniul sindical a fost preluat de CNSRL (Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România), condusă în acea perioadă de domnul Victor Ciorbea. După un timp a fuzionat cu Federația Frăția și a avut o conducere bicefală, Ciorbea cu Mitrea. Între timp au început să fie înființate noi formațiuni sindicale reprezentative, cum ar fi Cartelul Alfa, BNS-ul etc.. S-a decis de comun acord să administraeze patrimoniul sindical în felul următor: Casele de Odihnă și Tratament au fost organizate într-o societate comercială cu răspundere limitată și Casele de Cultură ale Sindicatelor au fost organizate într-o Asociație, „Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România”. Cred că, la ora aceasta, mai sunt în asociație în jur de 50 de Case de Cultură. Câteva au fost cedate primăriilor, din cauza datoriilor mari pe care le aveau la bugetele locale. Nu au fost capabile să se autofinanțeze.

Cum v-ați descurcat în perioada pandemiei?

Ne-a fost foarte geu în perioada pandemiei. Nu ne-a intrat nimeni pe ușă. Nu mai puteam susține nici cursurile, principala noastră sursă de finanțare… Singurele cursuri care s-au mai ținut au fost cele de sub incidența ISCIR. Cu ele am reușit să ne menținem. De anul trecut, ne-am mai revenit și am fost chiar aproape de zero. Dacă nu luam în calcul amortizarea, am fi ieșit și pe plus.

Cum vedeți viitorul?

Va fi foarte greu, dacă nu reușim să revitaliză cursurile. Doar din închirieri și spectacole, va fi foarte greu să supraviețuim. Este greu, dar nu imposibil. Cel puțin cât mai sunt eu aici, că mai am 10 luni până la pensie. Încerc să nu las ștacheta jos. Având studii superioare tehnice, voi putea ține chiar eu unele cursuri și așa nu vom mai plăti colaboratori, deci vom reduce din costuri. Este exclus să ne mai permitem să avem formații artistice proprii. De prin ’95-’96 ne-am axat pe formare a profesională. Ne-am transformat partea de clădire cu săli de curs într-o instituție de învățământ nonformal, pentru că aducea un venit foarte bun. Desfășurând o activitate de învățământ, nu denaturam specificul Casei de Cultură a Sindicatelor.

Dacă țin bine minte, într-o perioadă a ei de început a funcționat aici și Universitatea Drăgan?

Da, așa este. Pe timpul acela era primar domnul Sorin Stragea, care a venit cu domnul Drăgan și am discutat să poată să funcționeze Universitatea aici, în această clădire, până când va fi finalizat sediul propriu al lor. Asta a durat cam 4 ani.

Am spus că nu vorbim nimic despre politică, dar nu am cum să mă abțin. Este vorba despre platoul Casei de Cultură. Toate principalele acțiuni de divertisment ale Primăriei, de mai bine de 25 de ani, s-au organizat pe acest platou. Acum sunteți învinovățit că arată cum arată…

Da, aproape toate acțiunile de pe Platou au fost ale Primăriei, noi nu am organizat niciuna. Nu am refuzat Primăria niciodată, știind cât de important este acest spațiu. Chiar am acordat tot sprijinul pentru buna organizare a manifestărilor, chiar oferind clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor ca spațiu administrativ.

Nici „mișcarea sindicală” nu prea mai e ce a fost…

Mișcarea sindicală în momentul de față se restrânge strict la instituțiile de stat, adică primării, școli, instituții de cultură, spitale etc. După Revoluție au funcționat sindicate și în interprinderile privatizate, cum ar fi Mondial, Silcom, Iups, Iurt, Fabrica de Calapoade etc, dar au fost sindicate moștenite, nu organizate după privatizare. Am fost în mijlocul lor tot timpul. La timpul respectiv, toți cei are au încercat să înființeze sindicate în intreprinderile private au cam fost puși pe liber… S-a preferat să se negocieze contractele de muncă cu reprezentanți ai salariaților, nu cu un sindicat. Și eu sunt președinte de sindicat, Sindicatul „Banat” (încă nu l-am desființat, deși cred că nu-și mai află rostul). Este sindicatul Caselor de Cultură ale Sindicatelor din Arad, Lugoj, Reșița și Orșova. Din păcate, Casa de Cultură din Orșova nu mai este a Sindicatului.

Câți angajați mai are Casa de Cultură a Sindicatelor, în momentul de față?

În momentul de față, la Casa de Cultură a Sindicatelor mai suntem 4 angajați. Avem și un contabil, dar cu contract de prestări servicii. Nu ne permitem să avem mai mulți angajați. Din cauza veniturilor, dar și a faptului că, restrângându-se activitatea, am avea mai mulți angajați care nu ar avea obiectul municii. Cei care suntem în momentul de față, am cumulat mai multe funcții, pentru ca instituția sa poată funcționa.

Mulțumesc pentru discuție. Mult succes în continuare!

Un gând despre „„La vremea respectivă, tot ce era artistic în vogă a trecut și pe la sala de spectacole a Casei de Cultură”- Iosif Crăciunescu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Lugoj

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: